Antrenorul Martinez a avertizat, iar inevitabilul s-a întâmplat
2 ore în urmăCSO Voluntari preia conducerea în seria cu CSU Sibiu
2 ore în urmăCunoaștem cele patru echipe care au mai rămas în lupta pentru promovarea în LNBM
22 ore în urmăVictorie fără probleme pentru UCAM Murcia în fața lui Basquet Girona
22 ore în urmăDubai Basketball și KK Partizan sunt primele două echipe care s-au calificat în semifinalele ABA League
22 ore în urmăGalatasaray Medical Park a învins pentru a doua oară consecutiv pe Anadolu Efes Istanbul, scor 74-65. De această dată a fost vorba despre un meci contând pentru etapa a 20-a în sezonul regulat al ligii profesioniste din Turcia.
Exceptând secvența a 3-a învingătorii au fost mai buni în permanență. Galata a câștigat la limită primul act pentru ca după 20 minute de joc scorul să fie de 43-34. Efes a redus din handicap în sfertul al treilea, dar finalul a aparținut oaspeților acestui meci.
Joshua Shipp a avut 18 puncte, Jamon Gordon a adăugat 16 puncte, 6 pase decisive și 5 recuperări, iar Jaka Lakovic a terinat cu 11 puncte pentru Galata. În replică, Kerem Tunceri a bifat 14 puncte, ias Sasha Vujacic a terminat cu 12 puncte pentru Efes.
Galatasaray urcă pe primul loc al clasamentului, având 16-3 la general, în vreme ce Anadolu Efes coboară pe poziția a 2-a, întrucât are o înfrângere mai mult.
U-BT a făcut spectacol cu Buducnost într-o victorie „a la Cluj”
Mihai Silvășan: „Am avut un caracter puternic și am reușit să câștigăm.”
Ergin Ataman, antrenorul lui Panathinaikos, era aproape să îl bată pe tehni...
U-BT a făcut spectacol cu Buducnost într-o victorie „a la Cluj”
Ergin Ataman, antrenorul lui Panathinaikos, era aproape să îl bată pe tehni...
Slask Wroclaw și Ainars Bagatakis s-au despărțit
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!