LeBron James ar putea debuta în noul sezon din NBA în meciul de la noapte cu Utah Jazz
4 ore în urmăMihai Silvășan, după eșecul cu Hapoel Ierusalim: „Trebuie să găsim soluții, nu scuze”
4 ore în urmăRecuperările, tendonul lui Ahile pentru U-BT Cluj în înfrângerea cu Hapoel Ierusalim
5 ore în urmăU-BT Cluj-Napoca pierde cu Hapoel Ierusalim, după ce revenise spectaculos în sfertul al treilea
6 ore în urmăFatts, în premieră în lotul naționalei pentru meciurile cu Grecia și Muntenegru
10 ore în urmă
Finala ediţiei 2013-2014 din Turcia şi-a disputat aseară Meciul 4, partidă în care Galatasaray Istanbul s-a impus pe teren propriu în faţa celor de la Fenerbahce Istanbul, scor 88-82. În urma acestui rezultat, Galata a egalat seria la 2, după ce Fener a condus cu 2-0 la general.
În partida disputată marţi seara, Galatasaray a avut un start în forţă, reuşind în primul sfert un parţial de 28-16. Secvenţa a doua a fost diametral opusă, cu Fener la timona jocului, aceştia impunându-se cu 22-12. Astfel, după 20 de minute scurse din meci, gazdele erau în avantaj pe tabelă, scor 40-38. La fel ca în sfertul de debut, actul cu numărul 3 le-a aparţinut amfitrionilor, scor 21-11, iar înaintea sfertului decisiv, diferenţa dintre Galata şi Fener era de 12 puncte, 61-49. Ultimele 10 minute ale meciului au fost cele mai strânse, Fener câştigând cu 33-27 sfertul, însă, cu toate acestea, gazdele de la Galatasaray au câştigat confruntarea cu 88-82.
Cel mai bun jucător din tabăra formaţiei învingătoare a fost Carlos Arroyo cu 24 de puncte, 5 pase decisive şi 18 la eficienţă. De cealaltă parte, de la Fener s-au remarcat McCalebb Bo şi Linas Kleiza, ambii cu câte 22 de puncte marcate.
Sistemul de desfăşurare a finalei în Turcia este "cel mai bun din 7 meciuri". După 4 partide jucate, Galata şi Fener se află la egalitate, scor 2-2. Următorul meci se desfăşoară vineri, 13 iunie.
Victorie fără emoții pentru U-BT Cluj împotriva lui Studentski Centar
Mihai Silvășan: „Sunt extrem de fericit și mândru de această victorie. Și-a...
Petar Mijovic, după eșecul cu U-BT Cluj: „Vom vedea ce, cum și cu cine vom...
Victorie fără emoții pentru U-BT Cluj împotriva lui Studentski Centar
U-BT Cluj-Napoca pierde cu Hapoel Ierusalim, după ce revenise spectaculos î...
U-BT Cluj-Napoca, duel pentru podium în EuroCup cu Hapoel Ierusalim
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!