CSM Târgu Mureș și CSM Ploiești au obținut ultimele victorii din 2025 în Liga Națională
4 ore în urmăVictorie dramatică pentru U-BT la ultimul meci din 2025
6 ore în urmăTudor Șomăcescu a bifat una dintre cele mai bune evoluții din carieră în victoria cu SCM Timișoara
11 ore în urmăMohamed Diawara, fost adversar al CSM Constanța, impresionează în sezonul de debut în NBA. VIDEO
12 ore în urmăMihai Silăvșan, înaintea meciului cu Slask: „Ne dorim foarte mult să ne luăm revanșa”
12 ore în urmă
U-BT Cluj-Napoca își propune să își continue forma excelentă din ultimele săptămâni și caută să bifeze al cincilea succes consecutiv în toate competițiile. Campioana României are ocazia revanșei în fața lui Śląsk Wrocław, în ultimul meci al anului, care va avea loc astăzi, 30 decembrie, de la ora 19:00.
Elevii lui Mihai Silvășan nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor în primul meci în fața lui Śląsk Wrocław și au înregistrat o înfrângere la limită în duelul din Polonia. Campioana României s-a aflat la conducere pentru mai bine de 31 de minute în acel meci și a avut un avantaj maxim de 16 puncte, însă, în cele din urmă, după o repriză secundă modestă, s-a văzut învinsă cu scorul de 94-93.
„Fatts” Russell a fost cel mai bun baschetbalist de pe parchet, terminând foarte aproape de triple-double, cu 15 puncte, 8 recuperări și 15 pase decisive. El a fost urmat de Trey Woodbury, care a ieșit la rampă cu 20 de puncte și 3 recuperări. Pentru Śląsk Wrocław, Stefan Djordjević a izbutit 19 puncte și 8 recuperări, în timp ce Noah Kirkwood a adunat 15 puncte, 7 recuperări și 3 pase decisive.
De la această confruntare, Śląsk Wrocław a mai bifat numai două victorii și nu mai puțin de șapte înfrângeri în BKT EuroCup, ambele rezultate pozitive venind în fața propriilor suporteri. Clubul din Polonia se află în acest moment pe penultimul loc în Grupa A și are un bilanț de 4 victorii și 7 înfrângeri.
Elevii lui Ainars Bagatskis nu au reușit până în acest punct al sezonului nicio victorie în deplasare în cupele europene. Cele patru victorii obținute de Śląsk în actualul sezon au venit toate în Polonia, în fața următoarelor echipe: Neptunas Klaipeda (95-85), U-BT Cluj (94-93), Hamburg Towers (92-81) și, cel mai recent, în fața lui Bahcesehir Koleji (99-91). Acesta din urmă reprezintă și ultimul rezultat pozitiv obținut de clubul din Polonia în cupele europene și datează de aproape o lună și jumătate, din data de 18 noiembrie.
Cu toate acestea, Śląsk Wrocław se descurcă mult mai bine în campionatul intern, unde se situează în acest moment pe locul al doilea, cu un bilanț de 9 victorii și 4 înfrângeri. Elevii lui Ainars Bagatskis au două victorii consecutive, iar la finalul săptămânii precedente au învins-o pe Anwil Wloclawek, campioana sezonului regulat al ediției precedente, cu scorul de 86-79.
Lotul lui Śląsk pregătit de Ainars Bagatskis, fostul antrenor al lui CSO Voluntari, cuprinde nu mai puțin de cinci baschetbaliști autohtoni (Aleksander Wisniewski, Blazej Kulikowski, Blazej Czerniewicz, Jakub Urbaniak, Jakub Niziol), doi canadieni, dintre care unul fost jucător în Liga Națională la CS Vâlcea (Noah Kirkwood, Kadre Gray), un sârb (Stefan Djordjević), un ucrainean (Yusuf Sanon) și tot atâția bosniaci, respectiv dominicani (Angel Nunez, Ajdin Penava).
De partea cealaltă, U-BT Cluj-Napoca traversează o perioadă excelentă și are patru victorii consecutive în toate competițiile. Campioana României a învins-o, cel mai recent, în BKT EuroCup, pe Neptunas Klaipeda, cu scorul de 118-97, după un meci controlat de la un capăt la altul.
De asemenea, Mihai Silvășan se confruntă cu absențe importante înaintea ultimului meci al anului. El nu va putea conta pe Jeffery Taylor, care a suferit o fractură de piramidă nazală în meciul cu KK Krka din Liga Adriatică, și, totodată, Trey Woodbury este incert, din cauza unei probleme la spate.
Confruntarea dintre U-BT Cluj și Śląsk Wrocław va avea loc astăzi, 30 decembrie, de la ora 19:00, în BT Arena, și va putea fi urmărită în direct pe Prima Sport 2.
*Foto: Facebook/Slask Wroclaw
U-BT Cluj-Napoca câștigă în fața lui SC Derby în ultimul meci al anului în...
Studentski Centar, adversara lui U-BT Cluj în cea de-a doua zi de Crăciun
Mihai Silvășan și Patrick Richard au prefațat duelul cu Studentski Centar
U-BT Cluj-Napoca câștigă în fața lui SC Derby în ultimul meci al anului în...
Victorie dramatică pentru U-BT la ultimul meci din 2025
Mihai Silăvșan, înaintea meciului cu Slask: „Ne dorim foarte mult să ne luă...
1 comentariu la aceasta stire:
aaUr cUrat aceasta victorie
cu 6 ore în urmă (30.12.2025) RaspundeInfrangerea ar fi fost catastrofala si am fost doar la un pas, sala insa a impins echipa de la spate, echipa ce nu prea a mers azi. Russel aarcat mult iar Miletici ne-a salvat in aparare unde polonezii , sub cosul nostri, au facut ce au vrut.
Prea mare victoria ca sa ma refer si la procentajele la linere si x 3. Victoria asta , cum se zice la fotbal, e de 6 puncte, i-am luat pe polonezi in caz de egalitate de victorii. In concluzie, mereU nUmai U si La Multi Ani!
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!