Stiri

U-BT Cluj trece de Fribourg și va juca în grupele Basketball Champions League

U-BT Cluj a reușit să câștige turneul de precalificări din Atena și să obțină calificarea în grupele Basketball Champions League, după ce a trecut de Fribourg Olympic, scor 77-64.

U-BT Cluj a început partida cu Katic, Richard, Stewart, Bircevic și Hogue, în timp ce Fribourg i-a avut în primul cinci pe Jurkovitz, Mbala, Mitchell, Gravet și Jankovic.

Meciul a început cu un moment de reculegere pentru regretatul antrenor sârb Dusan Ivkovic. Meciul a început echilibrat, iar după reușita lui Hogue, scorul era 6-6. A urmat primul run al meciului, de partea echipei elvețiene, care spre finalul sfertului s-a dus la șase puncte (10-16), iar după primul sfert Fribourg conducea la cinci puncte (16-21). U-BT Cluj a revenit pe tabelă la începutul sfertului doi. Clujenii au deschis sfertul cu un run de 7-0, toate punctele fiind marcate de Elijah Stewart (23-21). Richard a reușit o pasă spectaculoasă la alley oop pentru Stipanovic (34-31), dar finalul primei reprize a aparținut elvețienilor, care au încheiat cu un coș de 3 pe sirenă, semnat de Slobodan Milijanic. Astfel, Fribourg a păstrat la pauză un avantaj de 3 puncte (38-41).

Guzman a înscris primele puncte din repriza secundă și a egalat situația la 41. Boris Mbala a readus Fribourg în avantaj, dar a urmat apoi un parțial excelent de 8-0 pentru U-BT (49-43), care i-a ținut pe elvețieni fără coș marcat preț de mai bine de cinci minute, fapt ce l-a forțat pe tehnicianul Petar Aleksic să ceară time-out. Însă tot U-BT a avut întâietate și după timpul de odihnă cerut de Aleksic, iar U-BT intra după 30 de minute cu un avantaj de 10 puncte, scor 58-48.

Milos Jankovic a pus pe tabelă primele puncte pentru Fribourg, dar Elijah Stewart a dus U-BT la un avantaj de 11 puncte (61-50) cu 08:09 rămas de jucat din meci. Elvețienii au venit însă tare pe turnantă și s-au apropiat chiar și la șase puncte (67-61).

Patrick Richard a reușit însă o intercepție care s-a transformat într-un fault tehnic, Hogue a reușit un putback pe recuperare ofensivă iar Toni Katic a pecetluit soarta calificării cu un coș de 3 cu 01:02 rămas de jucat din meci (74-61). Guzman a mai reușit un and-one pe final de meci iar U-BT s-a impus în cele din urmă cu scorul de 77-64.

Știre în curs de actualizare

*foto: fiba.com

15 comentarii la aceasta stire:
  • U BT Cluj-Napoca vass bela :

    Bravo UBT !!!
    Calificare istorica, felicitari tuturor, bucurie de nedescris si pentru noi fanii echipei , ce mai, parca visez !

    cu 1 lună în urmă (17.09.2021) Raspunde
  • CS Universitatea Cluj-Napoca Acs Titi :

    Super
    In sfîrșit ! Felicitări ! Ne vedem la sală !

    cu 1 lună în urmă (17.09.2021) Raspunde
  • CSM CSU Oradea Sebas :

    Felicitări!!!
    Excelent, super, bravo!!!! Bravo băieți, hai Romania!

    cu 1 lună în urmă (17.09.2021) Raspunde
  • R Razvan :

    Felicitari
    A fost greu - desi meciurile au parut "controlate" cel putin in a doua repriza. Iar azi ne-am facut meciul greu (stiu si miza finalei si-a spus cuvantul) - ca elvetienii au parut cea mai slaba echipa intalnita - cu procentaje slabe la 3 azi (doar 18%!!) si cu un Bircevic neinspirat. Dar cu toate acestea "ajutati" si de elvetieni dar in special de aparare am reusit accederea in grupe - recunosc, mi-au depasit asteptarile. Inca o data felicitari si ne vedem la sala pt meciuri frumoase

    cu 1 lună în urmă (17.09.2021) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca caatmark :

    Felicitari
    Inainte de turneul de calificari nu aveam sperante, sincer. Felicitari baieti!!! Ne faceti mandri!!! Dupa CSM ajungem si noi in grupele CL. Avem echipa serioasa anul asta. Tot ce vine in continuare ii bonus. Si eu astept sa ii vad pe baieti live.

    cu 1 lună în urmă (17.09.2021) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca hunterUCJ :

    Bravo!!!
    Pentru muncă, încredere și performanță. Aștept cu nerăbdare meciurile de la sală!

    Chiar putem spune că avem echipă, caractere puternice și maturitate. Avem un căpitan care s-a ridicat la nivelul așteptărilor. Avem niște noi jucători care, cel puțin din câte am văzut până acum, au întărit semnificativ grupul. Avem premisele pentru un sezon spectaculos.

    Și mai avem ceva... avem antrenor.

    M-am abținut să zic asta cu subiect și predicat după meciurile 1 și (mai ales) 2, pentru că știu că nu-i prea apreciat Silvă de către mulți din zonă și n-am vrut să isc polemici inutile.

    Dar azi, după meciul 3, o spun - avem antrenor. Un antrenor care a reușit să administreze corect 3 meciuri foarte diferite și extrem de dificile. Cred că a crescut mult, ca antrenor și caracter. Sincer, nu prea văd ce i-ar putea reproșa cineva.

    Mi-ar plăcea să primească și el, alături de jucători și restul echipei tehnice, aprecierile pe care le merită.

    cu 1 lună în urmă (17.09.2021)
    • U BT Cluj-Napoca caatmark:

      Adevarat
      Merita Silva felicitari in aceasi masura. De anul trecut ,din finala, cand s-o accidentat la picior, ii mult mai calm, nu mai are iesiri necontrolate la adresa jucatorilor. O crescut ca antrenor. Cred ca un aport mare il are si aducerea lui Perovic in staff-ul tehnic, in pregatirea meciurilor.

      cu 1 lună în urmă (18.09.2021)
    • U BT Cluj-Napoca Stefan Cj:

      hunterUCJ
      Gand la gand referitor la Silva. Nu mai am nimic de adaugat. Felicitari capitane!!! Haide "U"!!!

      cu 1 lună în urmă (19.09.2021)
    Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca romeovura :

    Felicitări
    Frumoasă calificare. Acuma începe o nouă etapă din baschetul clujean, să sperăm la cat mai multe surprize frumoase. Haide U-BT

    cu 1 lună în urmă (17.09.2021) Raspunde
  • pipzn :

    Felicitari!!
    Un rezultat si o calificare ce a depasit asteptarile multora, ma includ si pe mine aici.

    Da, au fost procentaje mai slabe si altele DAR eu nu tin minte sa fi vazut echipa sa joace atat de multe meciuri cu echipe bune cu o asa intensitate in aparare si in general asa unita si determinata in efortul depus. Si toti jucatorii au contribuit la asta.
    Da, la un moment dat ne va costa banca scurta si vor veni si rezultate proaste dar, ca simplu spectator de baschet spun ca imi place din ce in ce mai mult ce vad. "Chimia" intre Richard si Stepanovici e foarte buna (bine, eu mai am in minte Adamovic-Baro ca reper), mai trebuie dezvoltata si cu ceilalti oameni mari, dar inclusiv modul in care se inteleg jucatorii si ajusteaza pe parcurs atacul (in alt meci au ajuns la 26 de pase decisive caz in care nu mai poti vorbi de improvizatii norocoase), ca solutii ofensive ofera faze frumoase pentru spectator.

    Sa ne vedem cu bine la sala.
    PS. Pentru cei care nu vor sa pateasca la fel ca mine: abonamentele NU se ridica de la casa de bilete a salii (unde scrie acum, de altfel, "Politie") ci de la Stadion, langa magazinul clubului, latura spre aleea stadionului. (Bine, n-am reusit ieri ca mi-am uitat abonamentul vechi acasa), dar asta e alta poveste.

    cu 1 lună în urmă (18.09.2021)
    • CS Universitatea Cluj-Napoca msarto:

      Banca scurta
      Nu m-as grabi sa zic ca e scurta banca, chiar daca la turneu nu au jucat foarte mult jucatorii romani. Cu 3 campioane si o echipa din Grecia, unde nu iti permiti sa pierzi nici un meci, probabil s-a jucat tot timpul cu cei mai buni jucatori. Si s-au descurcat, felicitari.
      Apoi sa nu uitam ca la Cluj mai sunt 3 jucatori:
      1. Brandon Brown - jucator care vine din Franta proA, din EuroCup (nu ca a jucat acum 10 ani in EuroCup, acolo a jucat anul trecut), jucator care are 50% media la 3p si care are o accidentare musculara usoara (aparent).
      2. Giordan Watson - ala
      3. Kuti - un jucator roman de nationala ...
      Apoi vine LNBM-ul nu ma indoiesc ca vor juca la greu jucatorii de pe banca, au jucat si anul trecut mult, iar cu atatea meciuri in atatea competitii ...
      Sanatosi sa fim numa' sa putem vedea meciurile la sala. Haide U!

      cu 1 lună în urmă (18.09.2021)
    Raspunde
  • Vasilica :

    Felicitari! Calificare meritata!
    E pt prima data cand vad 3 meciuri de baschet pe youtube si sincer as prefera genul acesta de transmisie in locul celor de la TV, fara comentariu dar in care se aude sala. Meciuri bune in care echipa a aratat a echipa si in care am aratat constanta si decizii inspirate in momentele cheie. Felicitari tuturor si un mare BRAVO pt Silva, deoarece nu am vazut nici o iesire nepotrivita. Efectiv au fost 3 meciuri de echipa bune. Singura mea remarca negativa este ca jucatorii români au jucat putin spre deloc. Vedem meciuri in Grupe dupa ani buni de incercari si asteptari. Succes U si toate cele bune.

    cu 1 lună în urmă (18.09.2021) Raspunde
  • CSM CSU Oradea Malone Karl :

    Au băgat calul troian la greci in sală
    A câștigat U pentru că a fost cea mai bună echipă din grupă, spre surprinderea generală! Sezonul începe spectaculos datorită clujenilor, iar meciul nostru de la Cluj din octombrie va fi cu atât mai interesant de văzut! Bine că nu ne întâlnim iară in cupele europene tot cu echipa de la noi, că îmi părea rău că trebuie să-i eliminăm ca pe sibieni nu demult...

    cu 1 lună în urmă (18.09.2021) Raspunde
  • uplifter :

    Cluj
    Un rezultat important, în sfârșit, rezultat care încununează pretențiile și investițiile care se fac în aceasta echipa.
    Personal am crezut în aceasta calificare, am mai spus-o, m-au impresionat jucătorii încă din vara când au fost anunțați.
    Ma așteptăm la o competiție mai puternica în special din partea celor de la Peristeri, important este ca s-a obținut un rezultat foarte bun.

    cu 1 lună în urmă (18.09.2021) Raspunde
  • CSM CSU Oradea ion 777 :

    felicitari
    sper sa aveti un parcurs cit mai lung

    cu 1 lună în urmă (18.09.2021) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!