''Acvilele'' au cedat în fața Poloniei în sala Transilvania
1 oră în urmăU-BT pierde dramatic meciul cu Budućnost din ABA
2 ore în urmăVictorie spectaculoasă pentru Rapid în fața celor de la CSM CSU Oradea
3 ore în urmăCSM Târgu-Jiu, aproape să producă surpriza etapei
4 ore în urmăKenny Gabriel aduce victorie lui CS Vâlcea în derby-ul cu FC Argeș
4 ore în urmă
U-BT Cluj-Napoca a înfruntat pentru a doua oară consecutiv Budućnost. După victoria clară din EuroCup, U-BT a pierdut în ABA, acolo unde a revenit de la un deficit de 18 puncte. Finalul meciului a fost unul încins și cu atât mai mult ultimul minut, care a fost caracterizat de un conflict între jucători, în care a fost nevoie de intervenția arbitrilor. Scorul final a fost 94-89.
Formația de start a lui Mihai Silvășan a fost compusă din: Nighael Ceaser, Mitch Creek, Iverson Molinar, Daron Russell, Jefferey Taylor.
Titularii echipei din Muntenegru au fost: Axel Bouteille, Jerry Boutsiele, Yogi Ferrell, Juwan Morgan, Rasheed Sulaimon.
Primul sfert
Mitch Creek a deschis scorul partidei cu o liberă și tot el a continuat cu o aruncare de trei puncte. Bouteille și Boutsiele au fost însă pe poziții și au marcat punctele care au adus avantajul gazdelor. Apoi triplele lui Ferrell și Morgan au făcut imposibilă întoarcerea scorului pentru clujeni.
În ultimele 3 minute ale primului sfert, Woodbury a lansat o pasă către Miletic, care a fost interceptată însă de Jovanovic, iar Buducnost a profitat de contraatac și a mai trecut încă două puncte pe tabelă. În următorul atac, Sulaimon a avut un coș fault, după care a înscris și libera. Woodbury a redus diferența la 14 puncte, după ce a înscris de la mare distanță. Guzman s-a folosit de forța sa de pătrundere și a introdus mingea coș. Același Guzman a înscris la faza următoare după o nouă pătrundere. Primul sfert s-a încheiat 29-17 pentru Buducnost.
Sfertul al doilea
Mihai Silvășan a început al doilea sfert cu apărare capcană, care a dat roade imediat, iar Miletic a rupt inelul adversarilor cu un dunk, după ce a scăpat de marcaj și a fost găsit de pasa perfectă a lui Richard. Mays s-a răzbunat pe apărarea clujenilor și a înscris de două ori consecutiv, pe pătrundere și de la distanță. Molinar a înscris primele sale puncte abia la jumătatea sfertului al doilea. Guzman a ajuns la 10 puncte cu 2/2 triple înscrise.
Jovanović a plutit peste pivoții lui U-BT și a lăsat mingea în coș. La celălalt capăt, Ceaser a înscris frumos cu un floater. Woody și Creek au scăzut din deficit la 11 puncte. Muntenegrenii au avut până acum mai multe triple marcate în momentele în care U-BT a forțat revenirea în partidă.
Silvășan le-a spus elevilor lui la time-out că au făcut prea multe greșeli până la acel moment, iar Richard l-a completat, spunând că ar trebui să abordeze restul meciului cu mentalitatea potrivită.
Fatts Russell a convins arbitrii în acest meci că a fost faultat din spatele liniei de trei puncte pe aruncare. Russell a profitat de neatenția apărătorului și a pus din nou în valoare una dintre modalitățile în care a scos multe faulturi în acest sezon.
Mays a fost în mână în această partidă și a obținut 13 puncte până la pauză. După ultima triplă a sfertului, înscrisă de Woodbury, scorul a fost 55 – 44 la pauză.
Sfertul al treilea
În al treilea sfert, Mitch Creek a ieșit la rampă cu 4 puncte. Russell a continuat recitalul ofensiv al clujenilor și a marcat o pătrundere peste apărarea lui Budućnost. Același Russell a marcat tripla de la un metru din spatele semicercului, un atac mai târziu, și diferența a fost redusă la 8 lungimi.
Sulaimon a avut o traiectorie perfectă de la linia de trei puncte și a majorat din nou diferența. Pentru U-BT, Woodbury și Creek au condus următoarele două atacuri, fiecare adăugând câte două puncte. Înainte de time-out-ul solicitat de Zakelj, Creek și-a mai trecut 2 puncte în cont.
După time-out, Silvășan a pus din nou la punct apărarea, care a rezultat într-o intercepție, transformată într-un contraatac care a fost finalizat spectaculos prin alley-oop-ul pus în scenă de duetul Russell – Miletic.
Diferența înainte de ultimul sfert era de 7 puncte.
Sfertul al patrulea
U-BT a intrat moale în acest sfert, dar a revenit treptat prin apărarea solidă și cele 4 puncte ale lui Guzman. Tot datorită aceleiași apărări, o nouă intercepție a fost reușită și Richard a profitat de momentul perfect pentru a înscrie tripla. Un singur punct le mai despărțea pe cele două formații cu șase minute înainte de final. Russell a egalat scorul cu o aruncare de la foarte mare distanță, iar la capătul celălalt defensiva a dat roade din nou.
Miletic a adus Clujul pentru prima dată în avantaj de la începutul partidei, cu o aruncare de la 3 puncte.
Guzman a fost sancționat cu fault la aruncarea de trei a lui Sulaimon, iar acesta a transformat două aruncări. Același Sulaimon a readus Buducnost în avantaj cu o aruncare de trei puncte din zero grade. O fază mai târziu a înscris peste Miletic, iar pivotul sârb a facilitat un nou three-point play.
Guzman și-a pus pelerina de erou și a diminuat din nou diferența la un singur punct.
Ivanovic la un panou și Miletic la celălalt au înscris fiecare câte două puncte. Cu o nouă capcană reușită, studenții au fost aproape de revenire, dar Woodbury și Guzman nu s-au înțeles și posesia a fost din nou la Buducnost.
Partida s-a terminat 94-89, după ce U-BT nu a mai putut forța victoria din cauza unei faze controversate în care jucătorii s-au luat la bătaie.
Sulaimon a fost principalul marcator cu 23 de puncte, iar Mays a fost aproape de el, acesta având 18.
Guzman a fost cel în formă pentru U-BT. Acesta a avut 19 puncte. Russell a marcat 16 puncte, Creek 13 puncte, Woodbury 13 puncte, iar Miletic a avut 9 puncte și 14 recuperări.
Ultima repunere a meciului pentru Budućnost din jumătatea Clujului, cu 14 secunde rămase din timpul regulamentar, a iscat un adevărat conflict. Creek a fost sancționat cu greșeală antisportivă pentru că l-ar fi tras pe adversarul său, iar de acolo situația a degenerat, însă înainte ca jucătorii să apuce să se răzbune unii pe alții, brigada de arbitrii a intervenit și a calmat conflictul. În urma acestui conflict, Woodbury și Ivanovic au fost eliminați, însă reluările nu au fost clare și nu se știe până la acest moment dacă cei doi au început bătaia.
*Foto: U-BT
U-BT Cluj-Napoca o elimină pe Buducnost și se califică în sferturile de fin...
Saša Obradović, despre U-BT: „Este mereu bine să ai o echipă de genul acest...
Buducnost, ultimul obstacol pentru U-BT Cluj în drumul spre al treilea sfer...
Iverson Molinar, eroul lui U-BT Cluj în meciul care a calificat-o în sfertu...
U-BT Cluj-Napoca o elimină pe Buducnost și se califică în sferturile de fin...
Saša Obradović, despre U-BT: „Este mereu bine să ai o echipă de genul acest...
2 comentarii la aceasta stire:
Nu am vazut
cu 1 oră în urmă (15.03.2026)Prima repriză, dar am vazut-o pe a doua. Exceptând niste faze de pe final mi s-a parut ca iar am jucat bine, aparare buna, pacat de avansul mare pe care l-au luat ei in primul sfert care a contat mult, probabil pe fondul faptului ca baietii erau si cu gandul la turci.
Acum ma plang ca si oradenii, dar totusi ei doar 19 greseli personale si noi 31… chiar asa agresiv sa fi jucat? Pare ca se naste o rivalitate de moment intre cele doua echipe mai ales pe fondul situației tensionate care a aparut inca de la meciul din Eurocup si care s-a continuat azi.. nu stiu ce s-a intamplat azi acolo intre ei.
Mi-s destul de urati jucatorii astia de la Buducnost, am impresia ca o sa ii cam huiduim la meciul din Cluj. Vizavi de ABA, e foarte important sa ne castigam ambele meciuri cu Bosna care sunt principalii contracadidati pentru locul 6.
Nu sunt suparat pentru meciul de azi, sper doar ca baietii nu au facut prea mare risipa de energie, mai ales pe final unde mi s-a parut ca s-a jucat destul de tare… sper ca Russel nu s-a accidentat la faza aia cu Ferrell, mi s-a parut ca s-a resimtit un pic. Ce e cel mai important e sa fie baietii toti sanatosi si sa se recupereze bine pentru meciul cu turcii, sa facem Marti cel mai mare meci al nostru. Haide U!
-
Swishooop:
RaspundeMeci
cu 1 oră în urmă (15.03.2026)În prima repriză s a jucat cu frâna de mână trasă și totuși am reușit să fiim acolo aproape de ei. Am jucat chiar bine și mi se pare că Silva a făcut un management destul de bun cu jucătorii, Fatts l am văzut pe final cu gheață la șold, presupun că nu îi nimic grav.
Referitor la faulturi sincer da chiar s a jucat agresiv și în unele situații s au făcut faulturi tactice ar spune unii eu zic că stupide sau de oboseală.
Faza cu Woody și Ivanovic... In primul rand nu cred că era fault a lui Creek (poate greșesc dar așa mi s-o părut) oricum nicidecum antisportiv, și la "bătaia" ce o fost... Nu s a văzut bine dar nu cred că a început woody, având în vedere că a și primit o palma/pumn și s a văzut cum ii arată urechea. Cred că alegerile ce sau făcut au fost mai mult de frica publicului.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!