Real Madrid debutează cu o victorie clară în semifinala campionatului din Spania contra lui Malaga
22 ore în urmăIndiana Pacers produce o nouă surpriză și trece în avantaj în seria cu OKC Thunder
23 ore în urmăArbitrajul, cuvântul de ordine după meciul 4 al finalei LNBM
1 zi în urmăTom Thibodeau, mesaj emoționant după despărțirea de Knicks: „Sunt mândru de tot ce am realizat”
1 zi în urmăPartizan Belgrad a preluat conducerea în finala Ligii ABA contra celor de la KK Buducnost
1 zi în urmăJonah Radebaugh, fundașul americano-muntenegrean al lui MHP-Riesen Ludwigsburg a semnat cu Valencia Basket, la doar două săptămâni după ce a pus pixul pe contractul cu Lenovo Tenerife.
Jucătorul care a fost ales în echipa sezonului în Basketball Champions League a semnat în luna iunie cu Tenerife, câștigătoarea trofeului din cea mai puternică competiție europeană pentru cluburi desfășurată sub egida FIBA.
Cu toate acestea, contractul său conținea o clauză de reziliere de 75.000 de euro pe care Radebaugh o putea activa în cazul unei oferte mai bune. Interesul Valenciei l-a întors din drum pe fundașul de 25 de ani, iar acesta va evolua în Euroligă în sezonul viitor.
În stagiunea recent încheiată din Bundesliga, el a avut medii de 14.8 puncte, 5.4 recuperări și 3.7 pase decisive. În BCL, el s-a remarcat cu 13.7 puncte, 5.7 recuperări și 2.8 pase decisive pe meci. El a fost decisiv în meciurile cu U-BT Cluj-Napoca din sferturile de finală ale competiției, având în medie 16.3 puncte pe meci.
Până la acest moment, Valencia a mai reușit să îi semneze pe Chris Jones și James Webb III. Postul de antrenor principal va fi ocupat de Alex Mumbru, care a pregătit-o în ultimele patru sezoane pe Bilbao.
*foto: fiba.basketball/Manases Sandor
Potrivit Mozzart Sport, U-BT Cluj-Napoca este foarte aproape să evolueze în...
AS Monaco a reușit o revenire spectaculoasă și s-a calificat în finala camp...
KK Buducnost a spart gheața în finala Ligii ABA cu Partizan
Potrivit Mozzart Sport, U-BT Cluj-Napoca este foarte aproape să evolueze în...
Olympiakos se află la un singur meci distanță de cucerirea unui nou titlu î...
KK Buducnost a spart gheața în finala Ligii ABA cu Partizan
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!