Corona Brașov se impune la exact o lună de la ultimul succes în toate competițiile
18 ore în urmăCSM Oradea își continuă parcursul perfect din campionatul României
19 ore în urmăCSU Sibiu o învinge din nou pe CSM Galați, pentru a doua oară în trei zile
20 ore în urmăCornelius Hudson a semnat cu Porto, la mai puțin de o lună după despărțirea de Vâlcea
1 zi în urmăDenis Bădălău, capac à la LeBron James în al treilea start în NCAA. VIDEO
1 zi în urmă
Prologul rundei din Bundesliga, primul eșalon al baschetului german, a pus față în față două echipe aflate în situații extrem de diferite. Nou-promovata Gladiators Trier avea victorii pe linie după patru runde, în timp ce Oldenburg țintea primul succes stagional în runda a cincea.
Partida a avut loc în Great EWE Arena, casa celor de la Oldenburg Baskets, aflată la sold-out pentru al 50-lea meci consecutiv. Fanii aflați în tribune au avut parte de un spectacol total ofensiv în prima repriză, încheiată 51-50 pentru favoriți (28-27, 23-23).
Ofensiva lui Oldenburg și-a păstrat ritmul, condusă de un Chris Clemons în zi de grație. Fundașul american avea 25 de puncte la pauză și a intrat în actul decisiv cu 36, după ce a marcat o triplă din apropierea jumătății terenului.
Clemons și-a continuat evoluția excelentă și în actul decisiv, marcând triplă după triplă pentru a prelungi agonia gladiatorilor. El a părăsit terenul cu două minute rămase de jucat, în aplauzele publicului, iar echipa sa s-a impus cu 108-95.
Chris Clemons a avut una dintre cele mai bune prestații din istoria Bundesligii în meciul cu Trier. În 36 de minute petrecute pe parchet, baschetbalistul de 28 de ani a adunat 52 de puncte, 3 pase decisive și 2 intercepții.
Jucătorul echipei lui Predrag Krunic a transformat 9/14 aruncări din interior, 9/11 din spatele arcului, precum și 7/7 de la linia de libere pentru un indice al eficienței de +48. La Oldenburg, el este coleg cu Eral Penn, fost jucător la CS Vâlcea.
Prin această prestație, Clemons se clasează pe locul al șaptelea într-un clasament all-time al punctelor marcate într-un singur meci în campionatul Germaniei. Recordul este deținut de americanul Keith Gray, care a înscris 65 în fața lui Braunschweig în 1988.
De altfel, Chris este primul jucător care reușește peste 50 de puncte într-un singur meci în campionatul Germaniei după mai bine de 32 de ani. Ultima astfel de performanță i-a aparținut lui Sergei Babkov, care evolua chiar pentru Trier Gladiators.
Chris Clemons și-a început cariera profesionistă în NBA, evoluând pentru Houston Rockets între 2019 și 2021. Au urmat mai multe experiențe în G-League, înainte de transferul în China, la Xinjiang Flying Tiger. Anul trecut, el a făcut pasul spre Bătrânul Continent, ajungând la Nancy, iar în această vară a fost transferat de către Oldenburg.
*foto: spiegel.de
U-BT Cluj-Napoca o învinge pe Baxi Manresa, după un meci controlat de la un...
Victorie fără emoții pentru U-BT Cluj împotriva lui Studentski Centar
Mihai Silvășan: „Sunt extrem de fericit și mândru de această victorie. Și-a...
Victorie fără emoții pentru U-BT Cluj împotriva lui Studentski Centar
U-BT Cluj-Napoca o învinge pe Baxi Manresa, după un meci controlat de la un...
Mihai Silvășan: „O echipă competitivă, care va veni aici să-și vândă scump...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!