Cinci jucători din NBA au fost aleși în echipa ideală de la EuroBasket 2025
15 ore în urmăDennis Schroder a fost desemnat MVP-ul EuroBasket 2025
15 ore în urmăPentru a doua oară în istorie, Germania devine campioana europeană la baschet masculin
16 ore în urmăCS Vâlcea 1924 cedează pe final în fața lui Borac Cacak
17 ore în urmăFC Argeș Pitești a pierdut și cu Rapid București
18 ore în urmăAbdullah Gul University, formație la care evoluează și românca Gabriela Mărginean, a câștigat meciul disputat în ultima etapă din campionatul din Turcia, scor 89-76, pe terenul celor de la Orduspor. Scorul pe sferturi a fost 31-27, 18-18, 22-20, 18-11.
Mărginean a fost folosită încă din primul minut al întâlnirii, iar până la final a totalizat 28 de minute petrecute pe parchet. Interesant că în tot acest timp, sportiva noastră nu a aruncat niciodată din interiorul semicercului, dar a avut 3 din 4 de la mare distanță, respectiv 2 din 2 de la linia de libere, totul pentru 11 puncte puse pe tabela de marcaj. Totodată, Gabi a mai contribuit cu 5 recuperări, o pasă decisivă, dar și o posesie pierdută, totul pentru un indice la eficiență de 11 unități.
Agu Spor se situează pe poziția secundă în campionatul din Turcia, având un bilanț de 9 meciuri câștigate și doar 2 pierdute. Gabriela Mărginean este una dintre jucătoarele de bază ale acestei grupări, având după cele 11 meciuri jucate medii de 12.5 puncte, 4.5 recuperări, 2.4 pase decisive, 1.7 mingi pierdute și 11.4 la productivitate, totul în 26.5 minute jucate pe meci.
În etapa următoare, programată pentru data de 17 ianuarie, Gabriela și coechipierele sale vor primi vizita celor de la Besiktas. Însă, până atunci, Agu Spor va da piept tot pe teren propriu cu Energa Torun din Polonia în grupele Euroligii, meci programat miercuri, 14 ianuarie. În Grupa B din Euroliga feminină, turcoaicele ocupă locul 6 din 8 echipe cu un bilanț de 3 meciuri câștigate și 5 pierdute.
*Foto: Insagram (agusporkulubu)
SPECIAL. Ascensiunea lui Alperen Șengun, văzută prin ochii personalităților...
„Tragedie Grecească” în semifinala cu Turcia de la EuroBasket 2025
Mareks Mejeris și-a găsit echipă după participarea la EuroBasket 2025
Echipele din Israel își vor disputa meciurile de pe teren propriu din Eurol...
Germania avansează în semifinalele EuroBasket 2025 după ce învinge Slovenia
Finlanda s-a calificat pentru prima oară în istorie în semifinalele unui tu...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!