DeAndre Pinckney sosește din Israel și va evolua pentru CS Vâlcea
1 zi în urmăCSM Târgu Mureș l-a achiziționat pe Trey Sampson din Azerbaidjan
2 zile în urmăZona Transferurilor 2025 - Liga Națională de Baschet Masculin
2 zile în urmăDaron Russell este al șaselea străin din lotul campioanei României
2 zile în urmăSayeed Pridgett continuă alături de CSM Oradea
2 zile în urmăMarți, 4 aprilie, au început sferturile de finală ale ediției 2022-2023 a Basketball Champions League și s-au disputat două jocuri: Hapoel Ierusalim vs. AEK Atena și Unicaja Malaga vs. UCAM Murcia.
În Israel, într-un duel al formațiilor din BCL cu cei mai spectaculoși fani, Hapoel Ierusalim a început foarte bine meciul și și-a adjudecat actul inaugural cu 26 la 6. Grecii au oferit replica în sfertul secund, însă gazdele conduceau cu 36 la 24, după primele douăzeci de minute.
AEK Atena a jucat excelent și după revenirea de la vestiare, iar disputa a devenit foarte echilibrată. Până la finalul sfertului al treilea, elevii lui Ilias Kantzouris au redus încă opt puncte din deficit și mai aveau de recuperat doar patru: 49-45.
În ultimul act, defensivele celor două grupări au continuat să fie la un nivel înalt. După cinci minute echilibrate, revenirea lui Speedy Smith pe teren s-a dovedit a fi decisivă, iar trupa lui Aleksandar Dzikic s-a desprins definitiv, câștigând cu 64 la 55.
Cei mai buni jucători ai alb-roșiilor au fost Speedy Smith (20 de puncte, 4 recuperări, 3 pase decisive) și Levi Randolph (12 puncte, 4 recuperări).
De partea cealaltă, s-au remarcat Kenny Williams (18 puncte, 5 recuperări) și Akil Mitchell (12 puncte, 7 recuperări, 7 pase decisive).
Datorită acestui rezultat, Hapoel Ierusalim preia conducerea în seria cu AEK Atena (1-0), urmând ca meciul al doilea să aibă loc miercuri, 12 aprilie, în capitala Greciei.
Într-o altă confruntare disputată aseară, Unicaja Malaga a dominat-o pe UCAM Murcia, nelăsându-se intimidată de declarațiile lui Alejandro Gomez, managerul general al Murciei, care a transmis că Basketball Champions League o favorizează pe adversara sa din Andaluzia.
Doar în primele două minute a fost echilibru pe tabelă. Apoi, elevii lui Ibon Navarro au preluat conducerea și nu au mai cedat-o, aflându-se în avantaj vreme de 38 de minute și 18 secunde.
La finalul primului sfert, Unicaja Malaga conducea cu 23 la 10, la pauză scorul era 45 la 27 și, înaintea actului inaugural, alb-verzii s-au distanțat la 68-45. La jumătatea ultimului sfert, pe tabelă s-a consemnat diferența maximă din meci, 79-49, după care gazdele au ridicat piciorul de pe accelerație.
Jucătorii lui Sito Alonso au izbutit un parțial de 18-4 în ultimele cinci minute ale partidei, însă Unicaja Malaga s-a impus cu 83 la 67 și a demonstrat că este una dintre cele mai puternice echipe ale competiției.
Câștigătoarea Cupei Spaniei a fost condusă de Dario Brizuela (19 puncte, 3 recuperări, 3 pase decisive) și de Nihad Dedovic (10 puncte, 3 recuperări, 2 pase decisive). Pentru oaspeți s-au remarcat Artem Pustovyi (11 puncte, 3 recuperări) și Nemanja Radovic (10 puncte, 5 recuperări).
Meciul secund al seriei este programat miercuri, 12 aprilie, în „Palatul Sporturilor” din Murcia.
*foto: championsleague.basketball
Echipele românești și-au aflat adversarele din FIBA Europe Cup
Echipele românești și-au aflat adversarele din FIBA Europe Cup
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!