Fosta adversară a lui U-BT Cluj din EuroCup, lider în Euroligă
4 ore în urmăChampagnie a explodat în noaptea de Anul Nou
5 ore în urmăEmi Cățe a bifat prezența cu numărul 200 în Liga ACB
6 ore în urmăOradea termină 2025 pe primul loc în Liga Națională
1 zi în urmăConcluziile lui Mihai Silvășan la finalul anului 2025: „Am făcut o treabă bună”
1 zi în urmă
Returul dintre Eleftheria Moschatou și CS Universitatea Cluj-Napoca, din preliminariile EuroCup Women, pornește de la +15 la general în favoarea elenelor. Meciul care va decide echipa calificată în grupele competiției va avea loc miercuri, 27 septembrie.
Eleftheria a reușit să se impună săptămâna trecută în BTarena, cu 62-47, ultimul sfert fiind cel care a ajutat formația din Grecia să își formeze un ecart din două cifre. Astfel, echipa pregătită de Aikaterini Chatzidaki are prima șansă pentru calificarea în premieră în grupele EuroCup, după încercări nereușite în acest sens în precedenții doi ani.
”U” Cluj a avut șapte marcatoare în manșa tur, o singură jucătoare care a prins minute nereușind să înscrie. Alexis Pana a contribuit cu 10 puncte, 13 recuperări și 5 assist-uri, fiind și sportiva cu cel mai bun index al eficienței din tabăra alb-negrelor.
Katarina Zec s-a remarcat în cadrul întâlnirii din BTarena, sârboaica trecându-și în cont 22 de puncte, 11 recuperări și 2 pase decisive după ce s-a aflat aproape în permanență pe parchet. Emily Kiser a urmat-o atunci cu 10 puncte, 3 recuperări și 2 pase decisive.
Manșa tur a adus o prestație ofensivă modestă pentru Universitatea Cluj, având în vedere procentajul de 24% al încercărilor bune din acțiune. Ardelencele au avut 6 triple și 9 coșuri bune din interiorul arcului de cerc. De partea cealaltă, Eleftheria a încheiat cu 38% din acțiune, la nivelul aruncărilor de două puncte având 14/33, iar de afară au adunat 7/22.
Elevele lui Ioannis Koukos și-au dominat adversarele în privința recuperărilor ofensive (20-9), dar au avut probleme în ceea ce privește posesiile pierdute în momentele importante. Clujul nu a permis adversarei să înscrie deloc pe a doua șansă în meciul tur.
Returul dintre Eleftheria Moschatou și Universitatea Cluj este programat miercuri, 27 septembrie, de la ora 19.30. Meciul va fi transmis pe canalul de YouTube al FIBA.
*foto: fiba.basketball
U-BT Cluj-Napoca câștigă în fața lui SC Derby în ultimul meci al anului în...
Victorie dramatică pentru U-BT la ultimul meci din 2025
Mihai Silvășan, după victoria cu SC Derby: „A fost o provocare pentru noi”
Victorie dramatică pentru U-BT la ultimul meci din 2025
U-BT Cluj-Napoca câștigă în fața lui SC Derby în ultimul meci al anului în...
Mihai Silăvșan, înaintea meciului cu Slask: „Ne dorim foarte mult să ne luă...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!