Stiri

Valencia oprește seria perfectă a lui Zalgiris Kaunas

Seria de patru victorii la rând a celor de la Zalgiris Kaunas s-a oprit abrupt. În prologul etapei a 5-a din Euroligă, lituanienii a făcut o primă repriză bună în fața Valenciei și păreau că se îndreaptă spre victorie. Lucrurile au luat cu totul altă turnură în repriză secundă, în care spaniolii au marcat 57 de puncte și au obținut a 3-a victorie a stagiunii.

Meciul de la Kaunas a avut un start furtunos și după doar trei minute de joc scorul era 11-10 pentru gazde. Cele două echipe au continuat să marcheze cu generozitate și s-au succedat la conducere. Zalgiris a încheiat mai bine sfertul inaugural și avea 5 puncte avantaj după primul act, 27-22. Până la pauză cele două ofensive și-au mai pierdut din cadență dar lituanienii nu au mai cedat conducerea și au reușit să-și mărească ecartul la 45-37.

Valencia a revenit mai decisă de la cabine și cu un run de 14-4 în startul sfertului trei a trecut la conducere, 51-49. Zalgiris a continuat slab și a marcat doar 12 puncte în această secvență, în timp ce a primit 30 și diferența ajungea la 10 lungimi în favoarea ibericilor, 67-57. Sfertul decisiv nu a adus premise mai bune pentru gazde. Valencia a început cu un nou parțial favorabil, 11-5, iar soarta meciului era decisă. Scor final 94-82 pentru gruparea iberică.

Bojan Dubljevic a fost omul meciului cu 16 puncte, 5 recuperări și o pasă decisivă. Vanja Marinkovic a adăugat și el 16 puncte. Kalinic a controbuit cu 14 puncte, Prepelic cu 13 și Labeyrie cu 12.

Marius Grigonis și Augustine Rubit au fost principalii remarcați ai gazdelor, fiecare cu câte 12 puncte.

foto: euroleague.net

1 comentariu la aceasta stire:
  • pipzn :

    Meci
    frumos, pe care l-am vazut aproape in intregime cu o prima repriza in care parca lui Zalgiris ii intra tot (mai ales de la 3) si o a doua in care, cum parea ca Zalgiris poate sa revina, cum primea niste cosuri de 3 (cam cu patea acum cativa ani Clujul cand juca cu Muresul)

    Altfel, eu cred ca jocul Valenciei e de urmarit pentru ca este frumos si complet: scheme, combinatii, dinamica, proceduri clasice de pivoti care si arunca bine de afara.

    cu 3 ani în urmă (23.10.2020) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!