Stiri

Valmiera Glass Via următorul test important pentru CSO Voluntari din ENBL

CSO Voluntari se pregătește pentru probabil cel mai greu test programat în sezonul regulat din ENBL, în Grupa A. Ilfovenii vor avea șansa de a ataca primele două locuri din competiție cu o victorie în etapa a 7-a pe propriul teren, când vor primi vizita echipei Valmiera Glass Via pe 21 ianuarie, marți.

Echipa de baschet a clubului Glass Via a luat naștere într-un mod total neașteptat, debutând în anul 2009 ca un club studențesc al Universității de Științe Aplicate Vidzeme. La doi ani după aceea, a făcut pasul către divizia a treia din Letonia, semnând primii jucători semi-profesioniști și evoluând sub denumirea de Vidzemes Augstskola.

La un an după înscrierea în competiție, au reușit performanța de a promova în divizia a doua, unde au făcut primii pași către baschetul important. În anul 2014, s-au asociat cu un nou sponsor și au preluat denumirea actuală, urmând să înființeze și o echipă secundă, care a fost înscrisă în Divizia C.

Primii pași importanți în baschetul modern aveau să vină în anul 2017, când au fost la doar un pas de promovare, pierzând finala cu BK Jelgava. Dar șansa nesperată a venit în 2018, când clubul rival din oraș dădea faliment, iar aceștia primeau biletele pentru promovare și șansa de a evolua în fuziunea dintre Estonia și Letonia, o ligă compusă din cele două țări.

În cele șase sezoane adunate în Liga Letonă-Estoniană de baschet, formația nu a reușit să se claseze niciodată pentru un loc de play-off, cea mai importantă performanță venind în anul 2022, când au terminat pe locul al 10-lea, cu un bilanț de 8-18. Până la acest moment, echipa nu a reușit să câștige vreun trofeu important.

La nivel internațional, debutul a venit în stagiunea 2021/22 cu ajutorul noii competiții ENBL, care a fost înființată chiar în acel an. Primele trei sezoane au fost un dezastru total, având un total de 19 meciuri și un bilanț de tot atâtea înfrângeri.

În sezonul curent, echipa a beneficiat de o creștere semnificativă, situându-se în campionat pe un onorabil loc patru, cu un bilanț de 13-6, iar în ENBL aspiră la podium, cu cinci victorii și o înfrângere venită pe teren propriu împotriva celor de la Opava, după o repriză de prelungiri, scor 96-97.

Valmiera nu este străină de confruntările cu Voluntari, cele două echipe întâlnindu-se și în stagiunea precedentă în sezonul regulat din ENBL. Atunci, meciul a avut loc în Letonia, iar Voluntari nu a avut nicio problemă în adjudecarea victoriei, care a venit cu scorul de 78-92.

Deși Voluntari va pleca cu prima șansă, adversarul nu va fi unul de neglijat, având un sezon extrem de bun și învingând echipe angrenate în competiții cu alte echipe românești, precum BC Kalev/Cramo, pe teren propriu, cu scorul de 78-76, sau Keila Coolbet, cu 93-89, și nu în ultimul rând, Newcastle Eagles, cu scorul de 87-84.

Lotul viitoarei adversare a lui Voluntari se bazează în mare parte pe jucători letoni, dar include și patru străini: americanii DaQuan Smith, Justin Wilson, Kahilel Spear și ucraineanul Rostylav Novitskyi.

Confruntarea dintre CSO Voluntari și Valmiera Glass Via este programată pentru marți, 21 ianuarie, de la ora 19:00 și va putea fi urmărită în direct pe canalul de YouTube al ENBL.

*Foto: Facebook/Valmeira Glass Via

2 comentarii la aceasta stire:
  • Pop Dorel :

    Ora 18
    Transmite postul Metropola👏

    cu 2 săptămâni în urmă (21.01.2025) Raspunde
  • Pop Dorel :

    Scuze...
    De la ora 19 Metropola Tv

    cu 2 săptămâni în urmă (21.01.2025) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!