''Acvilele'' au cedat în fața Poloniei în sala Transilvania
10 ore în urmăU-BT pierde dramatic meciul cu Budućnost din ABA
10 ore în urmăVictorie spectaculoasă pentru Rapid în fața celor de la CSM CSU Oradea
12 ore în urmăCSM Târgu-Jiu, aproape să producă surpriza etapei
12 ore în urmăKenny Gabriel aduce victorie lui CS Vâlcea în derby-ul cu FC Argeș
12 ore în urmă
Ziua de joi, 9 octombrie, a consemnat debutul în faza principală a EuroCup Women pentru echipele românești. Rapid București a obținut o victorie destul de clară la primul meci din istoria echipei feminine în cea de-a doua competiție inter-cluburi din Europ, în timp ce campioana, Sepsi-SIC, a suferit un eșec lamentabil în Belgia.
Giuleștencele au primit vizita lui Piestanske Cajky, campioana ultimelor patru sezoane din Slovacia. După un prim sfert echilibrat (18-22), echipa pregătită de Alexandru Olteanu a reușit un parțial de 18-9 în actul secund, prin care s-a desprins la două posesii la pauza mare, scor 36-31. Din acel moment, alb-vișiniile nu au mai cedat conducerea în niciun moment și au reușit o victorie istorică, cu scorul de 69-51.
Miroslava Mistinova a fost MVP-ul meciului, cu 12 puncte, 8 recuperări și 2 pase decisive. Ioana Ghizilă și Alexandra Bobor au urmat-o cu câte 11 puncte, iar Annemarie Părău și Taylor Murray au contribuit cu 10 puncte fiecare.
Pentru echipa învinsă, Lin Schwarz a fost în double-double, cu 16 puncte și 14 recuperări, în timp ce Evita Herminjard a reușit 11 puncte, 7 recuperări și 4 assist-uri.
După două înfrângeri fără drept de apel în preliminariile Euroligii, Sepsi-SIC, campioana în exercițiu a României, a fost spulberată și de Kangoeroes Mechelen, vicecampioana Belgiei. La pauza mare s-a intrat cu scorul de 42-33, însă după revenirea de la vestiare covăsnencele au fost dominate total și au încasat nu mai puțin de 49 de puncte, în cele din urmă fiind învinse la o diferență de peste 35 de puncte, scor 91-55.
Pentru campioana României, Domonique Davis a contabilizat 12 puncte, 3 recuperări și 7 pase decisive. Tot cu 12 puncte a încheiat și Fanni Szabo, pe lângă care a mai adăugat și 3 recuperări și 6 assist-uri, iar Livia Gereben și Lana Mikes au marcat câte 9 puncte.
De partea cealaltă, Kennedy Todd-Williams a ieșit la rampă cu 25 de puncte, 8 recuperări și 3 pase decisive. Javyn Nicholson a izbutit 24 de puncte și 7 recuperări, iar Laura Vilcinskas a fost foarte aproape de double-double, cu 12 puncte și 9 recuperări.
În următoarea etapă din EuroCup Women, Sepsi-SIC primește vizita lui KSC Szekszard, ocupanta locului al șaselea din Ungaria. La polul opus, Rapid București va avea parte de o misiune aproape imposibilă împotriva lui Angers, în Franța.
Foto: fiba.basketball
U-BT Cluj-Napoca o elimină pe Buducnost și se califică în sferturile de fin...
Saša Obradović, despre U-BT: „Este mereu bine să ai o echipă de genul acest...
Buducnost, ultimul obstacol pentru U-BT Cluj în drumul spre al treilea sfer...
Iverson Molinar, eroul lui U-BT Cluj în meciul care a calificat-o în sfertu...
U-BT Cluj-Napoca o elimină pe Buducnost și se califică în sferturile de fin...
Saša Obradović, despre U-BT: „Este mereu bine să ai o echipă de genul acest...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!