Stiri

VIDEO. Euroliga masculină - Barcelona se impune în fața Sienei

Adrian Micinic

Adrian Micinic
11.11.2011

FC Barcelona Regal a construit un avantaj consistent în primele minute ale confruntării cu Montepaschi Siena în derby-ul Grupei D, desfășurat la Palau Blaugrana și contând pentru etapa a 4-a în sezonul regulat al Euroligii masculine. Catalanii s-au impus cu scorul de 92-75.

Elevii lui Xavi Pascual s-au desprins la 19-4 în primele minute ale secvenței inaugurale pe fondul unui joc colectiv de excepție. Chuck Eidson, cu ajutor din partea lui Boniface Ndong și Erazem Lorbek, s-a asigurat că Barcelona se va impune în fața campioanei Italiei. Ibericii au terminat prima repriză într-un avantaj de 12 lungimi, scor 40-28, după ce Pete Mickeal și David Moss au fost descalificați pentru o altercație ce tindea să degenereze.

Oaspeții au încercat să revină în joc mizând foarte mult pe forța și viteza lui Bo McCalebb. Acesta nu a dezamăgit, însă adversarul este de cel mai bun nivel în Europa care nu poate fi învins de un singur jucător. Siena nu a beneficiat de un suport constant din partea altor jucători, Igor Rakocevic adăugând 11 puncte cu 5 pase decisive și a fost singurul jucător alături de McCalebb care a avut procentaj de peste 50% la finalul partidei.

Eidson a terminat cu 22 puncte, 6 recuperări, 4 pase decisive și 3 intercepții cu o posesie pierdută pentru un indice de 34 la eficiență. Fostul jucător al lui Lietuvos Rytas Vilnius (alături de care a câștigat EuroCup și a fost MVP al competiției) respectiv Maccabi Electra Tel-Aviv (finalist al Euroligii) a reușit cea mai solidă prestație de la venirea sa la Barcelona, consemnată în această vară.

Lorbek a adăugat 17 puncte, Ndong a terminat cu 15 puncte și 7 recuperări, iar Marcelinho Huertas a terminat cu 7 puncte și 9 pase decisive.

McCalebb a avut 20 puncte, Ksistof Lavrinovic a adăugat 13 puncte și 8 recuperări, iar David Andersen a bifat 12 puncte și 4 recuperări.

Barcelona are patru victorii din tot atâtea meciuri, iar Siena rămâne cu trei succese la activ. Cele două echipe ocupă primele două poziții ale clasamentului.

Galatasaray Istanbul și Unics Kazan au înregistrat cea de-a doua victorie fiecare în această grupă. Ambele s-au impus în deplasare: 79-70 la Ljubljana pentru turci, respectiv 72-68 la Gdynia pentru ruși.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!