VIDEO. Nikola Topic a revenit pe parchet la doar câteva luni după ce a fost diagnosticat cu cancer
3 ore în urmăF8 Oradea. Transmisiunile meciurilor de la turneul final al Cupei României
4 ore în urmăSyntainics MBC, ultimul oponent pentru CSO Voluntari în sezonul regulat din ENBL
6 ore în urmăPatru jucători eliminați în urma unei bătăi generale la Hornets versus Pistons
7 ore în urmăPartizan Belgrad îi administrează lui Dubai Basketball primul rezultat negativ din Liga Adriatică
7 ore în urmă
Pietro Aradori, fundașul echipei Montepaschi Siena, a fost desemnat cel mai bun jucător al etapei a 10-a în sezonul regulat al Euroligii masculine - ediția 2011/12. Campioana Italiei a încheiat parcursul în prima fază a competiției cu o victorie, a 8-a stagională, scor 79-53, asupra lui Asseco Prokom Gdynia.
În vârstă de doar 23 de ani, Aradori a petrecut 25 minute în teren, perioadă în care a bifat 5/6 la aruncările de două puncte, 2/3 la cele din afara semicercului, respectiv 7/10 la linia de pedeapsă pentru un total de 23 puncte, cu 7 recuperări și 3 pase decisive cu o posesie pierdută. El a comis o greșeală personală și a fost faultat de șapte ori pentru un indice de 33 la eficiență.
El a izbutit această performanță într-un meci în care Simone Pianigiani nu a mizat, pentru a 3-a oară consecutiv în Euroligă, pe tandemul de fundași Bo McCalebb - Rimantas Kaukenas. Chiar și așa, Siena a rulat 11 jucători în acest meci, fiecare bifând cel puțin trei puncte.
În zece meciuri disputate, Aradori are medii de 7.4 puncte, 3.1 recuperări, 1.0 pase decisive, cu 0.4 posesii pierdute pentru 9.2 la eficiență în 13.5 minute pe meci. El are procentaje de 55% la aruncările de două puncte, 33% la trei puncte și 83% la linia de pedeapsă.
Aradori a început baschetul la Assigeco Casalpusterlengo. În sezonul 2006/07 a debutat în liga a doua din Italia, unde a jucat pentru AC Imola. În stagiunea următoare a bifat 24 prezențe pentru Olimpia Milano și 22 pentru Virtus Roma în prima divizie italiană respectiv în Euroligă. Apoi, între 2008/10 a evoluat pentru Lautetana Biella, în prima ligă din Italia, respectiv în EuroCup. Din vara anului 2010 joacă pentru Montepaschi Siena.
U-BT Cluj-Napoca trece de Borac Cacak pentru a întrerupe seria de cinci eșe...
U-BT Cluj-Napoca are parte de primul „do or die” al sezonului
Programul meciurilor lui U-BT Cluj în Top 8 din Liga Adriatică
Programul meciurilor lui U-BT Cluj în Top 8 din Liga Adriatică
Mihai Silvășan, după ultimul meci din sezonul regulat din Liga Adriatică: „...
Spectacol în EuroLeague.VIDEO
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!