Trey Woodbury va reveni pe teren în duelul cu KK Bosna
2 ore în urmăU-BT Cluj-Napoca caută un nou succes în fața lui KK Bosna
2 ore în urmăPentru al doilea an la rând, CSM Târgoviște s-a calificat în finala LNBF
14 ore în urmăLuka Doncic va rata tot sezonul
18 ore în urmăCSO Voluntari caută o nouă calificare în semifinale din ENBL
20 ore în urmă
La mijlocul acestei săptămâni a avut loc debutul meciurilor de baraj din Basketball Champions League. Au avut loc primele dispute ale seriilor de „Best of Three” care vor decide ultimele opt echipe calificate în Top 16 în cea mai puternică competiție europeană desfășurată sub egida FIBA.
Cu siguranță, cel mai spectaculos meci a avut loc în Turcia, unde Manisa a găzduit-o pe Niners Chemnitz. Confruntarea a avut loc miercuri seara. Avantajul terenului propriu în această serie le aparține celor de la Manisa, datorită locului doi ocupat în grupa câștigată de Murcia.
Startul de partidă a fost unul echilibrat, iar niciuna dintre formații nu a reușit să se distanțeze la mai mult de două posesii. După 10 minute, scorul era 21-20. Oaspeții au revenit în joc, preluând inițiativa în ultimele minute ale parțialului. La pauza mare, tabela indica 37-41.
Diferența a crescut la șapte lungimi, dar printr-un run de 8-0, gazdele au revenit în avantaj. Au urmat câteva momente în care cele două grupări au alternat la conducere, pentru ca Chemnitz să stabilească scorul înaintea actului decisiv prin Christmas: 61-63.
Trupa din Germania părea că a închis meciul pe parcursul sfertului patru, după ce a dus diferența în double-digits. Cu aproximativ două minute rămase de jucat, scorul era 73-86, iar trupa pregătită de Rodrigo Pastore își îndrepta gândurile deja spre meciul al doilea al seriei.
Vedetele de la Manisa au avut totuși alte planuri. Lee a dat primul semnal, transformând un coș de trei. Apoi, pe rând, el, White și Besson au marcat opt puncte consecutive din interior. Scorul cu 30 de secunde rămase era 84-86.
Turcii au reușit o intercepție crucială după o repunere a oaspeților. Apaydin l-a găsit excelent în colț pe Besson, iar francezul a transformat fără emoții coșul de trei care avea să aducă victoria nesperată pentru Manisa, cu scorul de 87-86.
Hugo Besson a fost MVP-ul acestei dispute, totalizând nu mai puțin de 27 de puncte, 7 recuperări și 3 pase decisive. Fabian White Jr. l-a urmat cu 24 de puncte, iar star-ul Saben Lee a avut 20 de puncte, 5 recuperări și 3 intercepții.
Jeff Garrett a fost liderul lui Niners Chemnitz, totalizând 20 de puncte. Aher Uguak a avut 19 puncte, 5 recuperări și 4 pase decisive. Will Christmas a fost aproape de double-double, cu 14 puncte, 9 recuperări și 4 assist-uri.
Rezultatele complete ale primelor meciuri din Play-In au fost următoarele:
Programul următoarelor meciuri:
Marți, 14 ianuarie
Miercuri, 15 ianuarie
*foto: fiba.basketball
U-BT Cluj-Napoca, calificată matematic în play-off-ul Ligii Adriatice
Mihai Silvășan și-a ales echipa pe care vrea să o întâlnească în play-off-u...
Ergin Ataman nu știe. Și în România e la fel!
Jaden Ivey, dat afară de Chicago Bulls după un discurs anti-LGBT
VIDEO. Malachi Flynn a fost la un pas de bătaie cu Anthony Brown
Victorie istorică venită pe sirenă pentru UConn contra favoriților de la Du...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!