Sepsi-SIC, spulberată de Galatasaray în calificările pentru Euroligă
14 ore în urmăUn fost All-Star din NBA își continuă cariera în prima ligă din Mongolia
16 ore în urmăAlex Mumbru a fost din nou internat în spital după câștigarea Campionatului European
19 ore în urmăRevelația sezonului din WNBA, forțată să joace în play-off în altă arenă din cauza Laver Cup
21 ore în urmăCSM CSU Oradea, pe urmele lui U-BT Cluj
22 ore în urmăPanathinaikos Atena a reuşit să se impună pe teren propriu împotriva celor de la Olympiacos Pireu, scor 82-71, în meciul decisiv din finala campionatului Greciei. În urma acestui rezultat, alb-verzii şi-au adjudecat titlul de campioană a Greciei pentru a 34-a oară în istorie.
Într-o atmosferă incendiară, gazdele au intrat foarte bine în confruntarea decisivă, câştigând primele două sferturi cu 28-19, respectiv 25-13. Astfel, după primele 20 de minute scurse din meci, Pana avea un ecart de 21 de puncte în faţa rivalei, scor 53-32. Secvenţele de după pauza mare au fost câştigate de Olympiacos cu parţiale de 24-17, respectiv 15-12, însă nu a fost suficient pentru a întoarce soarta partidei în favoarea lor. Panathinaikos s-a impus în final cu 82-71, reuşind să câştige pentru a 34-a oară campionatul elen, a 12-a oară începând cu anii 2000, respectiv pentru a 2-a oară consecutiv.
Cel mai bun jucător în Meciul 5 a fostei şi noii campioane, Dimitris Diamantidis, a reuşt să termine disputa cu 11 puncte, 7 pase decisive, 2 recuperări şi un indice de 20 de unităţi la eficienţă. Diamantidis câştigă cel de-al 9-lea titlu în Grecia în ultimii 10 ani alături de Panathinaikos. De cealaltă parte, remarcatul lui Olympiacos în meciul decisiv a fost Bryant Dunston cu 11 puncte, 9 recuperări, 3 capace şi 20 la productivitate.
Reamintim faptul că, primul joc al seriei finale dintre alb-verzi şi alb-roşii a fost câştigat de Panathinaikos Atena cu 59-56. Apoi, Olympiacos a izbutit să egaleze situaţia la general, 89-64, şi mai mult de atât să treacă în avantaj, 69-64. Meciul 4 s-a jucat în arena din Pireu, iar Panathinaikos s-a impus la capătul unui meci incredibil cu scorul de 67-65, suflându-le adversarilor titlul cu numărul 11 din istorie. Decisivul s-a mutat la Atena, acolo unde Pana a câştigat fără probleme, scor 82-71.
Ca un scurt istoric al celor două echipe în sezonul 2013-2014 din Grecia, Panathinaikos a terminat sezonul regulat pe prima poziţie cu 25 de victorii şi o înfrângere, iar în play-off a trecut pe rând de Apollon cu 2-0 în sferturi, iar în semifinale cu 3-0 de PAOK. De cealaltă parte, Olympiacos a încheiat sezonul regulat pe locul secund cu un bilanţ de 24 de meciuri câştigate şi 2 pierdute, în timp ce în play-off a avut 2-0 în sferturile de finală cu Aris, iar în penultimul act 3-0 cu Panionios.
În continuare puteţi vizualiza un rezumat al meciului decisiv dintre cele două forţe ale baschetului elen:
SPECIAL. Ascensiunea lui Alperen Șengun, văzută prin ochii personalităților...
„Tragedie Grecească” în semifinala cu Turcia de la EuroBasket 2025
Pentru a doua oară în istorie, Germania devine campioana europeană la basch...
Luca Illeș continuă în Serbia, după ce a semnat cu o echipă de prima divizi...
Lupta pentru trofeul de la EuroBasket 2025 se dă între Turcia și Germania
Grecia a obținut medalia de bronz la Campionatul European din 2025
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!