Dallas Mavericks a obținut prima victorie în noul sezon din NBA împotriva lui Toronto Raptors
47 minute în urmăUCAM Murcia, echipa lui Emi Cățe, învinge Baskonia în Liga ACB
3 ore în urmăCristian Achim, după victoria cu Brașov: „Cred că m-am rugat prea mult”
4 ore în urmăExclusiv. Interviu cu un psihoterapeut care explică adicția pentru pariuri la sportivi
1 zi în urmăJuwan Gray revine în Liga Națională pentru al treilea sezon consecutiv
1 zi în urmă
Vlad Moldoveanu, singurul jucător român care a luat parte în ediția 2011/12 a EuroCup, a încheiat participarea în cea de-a doua competiție ca importanță în baschetul european rezervat formațiilor de club. Benetton Treviso, echipa compatriotului nostru a pierdut meciul cu Lietuvos Rytas Vilnius din ultima etapă a fazei a doua în această competiției și a părăsit întrecerea chiar înaintea demarării fazelor eliminatorii.
Formația pregătită de către Sasha Djordjevic a terminat cu un bilanț de șase victorii și tot atâtea înfrângeri. Benetton a avut trei succese și trei eșecuri atât în prima fază, cât și în cea de-a doua. Diferența este că în sezonul regulat acest bilanț a ajutat formația italiană să se califice mai departe, însă în TOP 16 norocul nu i-a mai surâs.
Moldoveanu a jucat în fiecare meci al verzilor în această competiție. El a fost titularizat de trei ori. Linia statistică a lui Vlad a cuprins medii de 8.2 puncte, 2.8 recuperări, 0.5 pase decisive, 0.4 intercepții și 0.7 posesii pierdute, cu 2.9 faulturi comise și 1.9 suferite pentru un indice de 6.3 la eficiență în 23.1 minute pe meci.
Compatriotul nostru a totalizat 278 minute și 34 secunde de joc și a marcat 98 de puncte. El a avut 20/32 la aruncările de două puncte pentru 62.5%, 15/45 la cele de trei puncte, pentru 33.3%, respectiv 13/17 pentru 76.5%. Moldoveanu a avut un procentaj de 45.4% la aruncările din acțiune. De asemenea, a strâns 33 recuperări, 6 pase decisive, 5 intercepții și a pierdut posesia mingii de 8 ori la primul său sezon în calitate de jucător profesionist.
Vlad a avut șase meciuri în care a atins pragul de zece puncte. Recordurile sale personale în acest sezon în EuroCup sunt: 19 puncte (cu Cedevita Zagreb), 7 recuperări (Alba Berlin), 2 pase decisive (două meciuri), 20 eficiență (Cedevita) și 35 minute de joc (Spartak St. Petersburg).
Remarcabil este faptul că în faza a doua a competiției Vlad Moldoveanu a avut 14/18 la aruncările de două puncte. Asta înseamnă un procentaj de 77.8% la acest procedeu. Datorită acestui procentaj compatriotul nostru s-a situat pe locul al 2-lea în respectiva fază a competiției în ierarhia individuală a reușitelor din interiorul semicercului.
Iverson Molinar aduce victoria lui U-BT în ultima secundă a meciului cu Uma...
Mihai Silvășan: „Asta este Liga Adriatică și e o lecție grea pe care trebui...
U-BT Cluj-Napoca pierde pe terenul lui KK Split, după o repriză secundă de...
CS Vâlcea pierde clar și al doilea joc din FIBA Europe Cup
U-BT Cluj-Napoca pierde pe terenul lui KK Split, după o repriză secundă de...
Iverson Molinar aduce victoria lui U-BT în ultima secundă a meciului cu Uma...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!