U-BT Cluj-Napoca a dominat-o pe Cedevita Olimpija în deplasare
1 oră în urmăIvica Zubac a povestit cât de greu a fost să se despartă de Los Angeles Clippers
1 zi în urmăRoger Grimau va pregăti o echipă din Turcia
1 zi în urmăDuelul dintre CSM Petrolul și FC Argeș va avea loc la mai bine de 40 de km de Ploiești
1 zi în urmăMeciul dintre Steaua Roșie Belgrad și Barcelona a fost decalat
1 zi în urmă
Zalgiris Kaunas a câștigat al 12-lea titlu din ultimii 14 ani în campionatul Lituaniei. Reprezentanta țării în Euroligă a învins-o pe campioana en-titre, Rytas Vilnius, cu scorul de 97-87 în meciul decisiv al finalei.
Prima repriză a confruntării a stat sub semnul echilibrului, cele două echipe reușind să câștige câte un sfert la doar o posesie. Rytas conducea cu 23-24 după primul parțial, dar Zalgiris a intrat în avantaj la pauza mare, scor 46-45.
Formația din capitala Lituaniei a reușit să se distanțeze și la opt puncte în sfertul al treilea, însă Zalgiris a revenit la conducere până la intrarea în actul decisiv: 70-69. Experiența și-a spus cuvântul, iar după un an de pauză, Zalgiris Kaunas a redevenit campioană, la capătul unei dispute câștigate cu scorul de 97-87.
Isaiah Taylor a fost omul meciului, terminând cu 30 de puncte și 5 recuperări. Arnas Butkevicius a înscris 16 puncte la rândul său. Pentru Rytas s-a remarcat Kendale McCullum, cu 20 de puncte de pe bancă.
Zalgiris s-a impus autoritar în primul meci al seriei, încheiat cu scorul de 108-93. Campioana en-titre a răspuns cu un succes la 23 de puncte (94-71) acasă, înainte ca formația din Kaunas să ducă scorul la general la 2-1 printr-un succes cu 95-80.
Seria a ajuns în meci decisiv după ce Rytas a câștigat meciul al patrulea, de pe teren propriu, cu un coș înscris în ultimele momente de Marcus Foster. Scorul final al acelei încleștări a fost 69-68 pentru gazde, care au primit astfel oportunitatea de a își apăra trofeul câștigat în stagiunea precedentă.
*foto: lrt.com
Zvezdan Mitrović: „Astăzi ne-a bătut jumătate de Cluj.”
Pentru a treia oară în actuala stagiune, U-BT Cluj va întâlni Cedevita Olim...
Cât de importantă este pentru U-BT Cluj victoria din BTarena în fața lui Ce...
Mihai SIlvășan: „Am avut caracter și de asta am câștigat!”
Pentru a treia oară în actuala stagiune, U-BT Cluj va întâlni Cedevita Olim...
Proiectul de 100 de milioane de euro al lui ALBA Berlin
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!