Stiri

Zoran Mikes: „Am făcut greșeli. Este păcat că nu am început să jucăm bine mai devreme”

ACS Sepsi SIC Sfântu Gheorghe a început cu o înfrângere participarea în noua ediție a EuroCup Women. Alb-verzile au pierdut cu 67-72 în deplasare, cu Artego Bydgoszcz, din Polonia. Campioana României era condusă cu zece puncte la prima pauză și avea 20 de puncte în spate la începutul sfertului 4. Covăsnencele au revenit în joc cu un run de 14 puncte, dar au greșit din nou pe final și nu au putut să remonteze tot handicapul.

„Categoric am intrat târziu în joc. Ele s-au distanțat la 15 puncte, am făcut greșeli. Chiar și în ultimul sfert, în care am avut șansa de a câștiga, am făcut greșeli. Este o echipă nouă și este începutul unui sezon nou, dar este păcat că nu am început să jucăm bine mai devreme. În ultimul sfert am jucat mai tare, am avut o apărare bună, acesta este modul în care trebuie să jucăm”, a declarat Zoran Mikes după meci, citat de pagina de facebook a echipei.

Tehnicianul lui Sepsi a vorbit, ca și la precedentele participări în EuroCup, despre nivelul Ligii Naționale, în care covăsnencele au început cu 4 victorii la scor.

„Poate a influențat faptul că am venit din campionatul românesc, care nu este suficient de puternic și cred că acesta este motivul pentru care nu am jucat mai tare de la început”, a adăugat Zoran Mikes.

Sepsi SIC stă în următoarea etapă din grupa Est a LNBF, astfel că alb-verzile vor avea următorul meci tot în EuroCup miercuri, 23 octombrie, de la ora 19:00. Campioana României primește vizita lui Galatasaray, liderul grupei E după prima zi.

*foto: Roman Bosiacki / Agencja Gazeta

1 comentariu la aceasta stire:
  • CSM Alexandria 22Liza22 :

    ...
    Trebuie sa va contrazic Mr Mikes. Ati castigat ultimul sfert, nu pentru ca ati jucat bine, ci pentru faptul ca adversarele au obosit, avand mai multe jucatoare accidentate. Daca vreti rezultate in Europa nu aduceti americanca de doi bani sub cos, de restul sa nu mai vorbim. Singurul transfer reusit este Andra.

    cu 4 ani în urmă (18.10.2019) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!