U-BT Cluj-Napoca obține o victorie imensă pe terenul lui Umana Reyer Venezia în EuroCup
9 ore în urmăBristol Flyers o învinge pe Dinamo București în ENBL
9 ore în urmăCSM Oradea, înfrângere dramatică pe terenul lui JDA Dijon în FIBA Europe Cup
9 ore în urmăProgramul și transmisiunile etapei a 17-a din Liga Națională de Baschet Masculin
14 ore în urmăJosip Bilinovac se desparte de SCM Timișoara și semnează cu HKK Siroki în Bosnia
15 ore în urmăU-BT Cluj-Napoca a reușit să încheie turul sezonului regulat din EuroCup cu un bilanț pozitiv, în ciuda unui start complicat. Campioana României a pierdut primele trei partide ale stagiunii în cupele europene, dar s-a redresat, câștigând în cinci din următoarele șase ocazii.
În primul rând, startul de sezon nu poate fi asumat ca o critică pentru studenți. Deși meciul cu Cedevita Olimpija ljubljana poate fi considerat drept unul ce trebuia adjudecat, provocările reprezentate de Valencia și JL Bourg sunt unele de-a dreptul greu de înfruntat.
Descătușarea a venit după meciul cu Veolia Towers Hamburg. „Șepcile Roșii” au dat de pământ cu codașa grupei B, depășind suta de puncte pentru a se impune cu 103-67, în deplasare. Urma apoi o nouă deplasare de foc, pe terenul unuia dintre granzii grupei.
Clujenii au jucat cu Hapoel Ierusalim, însă au reușit să dea peste cap toate calculele și au obținut o victorie istorică, 81-73, în fața grupării conduse de star-ul Jared Harper. Din acel moment, doar Turk Telekom a mai reușit să o împiedice pe reprezentanta României, care le-a mai învins și pe Umana Reyer Venezia, Lietkabelis Panevezys și Aris Salonic.
Fără vreo urmă de îndoială, Zavier Simpson este arhitectul ofensivei lui U-BT Cluj-Napoca. Jucătorul american sosit direct din NBA este liderul echipei atât la puncte, cu o medie de 18.1, cât și la pase decisive, unde înregistrează 7.2 realizări pe meci.
Cu Simpson în rolul de dirijor, U-BT are a doua cea mai bună medie de puncte marcate din întreaga competiție: 88 pe meci. Doar Valencia stă mai bine, cu o medie de 96.9. Cu toate acestea, nu această statistică este cea mai relevantă pentru a reliefa eficiența ofensivelor din competiție.
Offensive Rating: Numărul de puncte marcate per 100 de posesii
Din punct de vedere al ORTG (offensive rating), U-BT Cluj este pe locul șapte în ierarhia tuturor celor 20 de echipe din EuroCup. În schimb, doar JL Bourg și Valencia stau mai bine dintre echipele din grupa B, în timp ce Bahceșehir, Beșiktaș, Buducnost și Hapoel Tel-Aviv fac spectacol în grupa A.
Cum a ajuns U-BT să fie pe locul doi la media de puncte înscrise, dar doar pe locul al șaptelea, unul totuși foarte bun, din punct de vedere al ORTG? Explicația este una simplă și este evidențiată de o altă statistică avansată.
Pace: numărul de posesii per 40 de minute de joc
În acest off-season, într-un interviu pentru patrutribune.ro, Mihai Silvășan menționa următoarele, despre noua identitate a lui U-BT Cluj:
„Am făcut schimbările în echipă din mai multe considerente. Anul acesta vrem să jucăm într-o viteză mult mai mare decât anul trecut. Avem echipa potrivită pentru așa ceva, dar nu toți jucătorii sunt obișnuiți să joace în ritmul pe care-l vreau eu și durează să acumuleze anumite obiceiuri. Este un proces, este perfect normal, dar este frumos. Felul în care se clădește o echipă și pașii pe care trebuie să-i urmăm reprezintă un element foarte motivant pentru mine.”
Dacă ne uităm peste transferuri, scopul era evident. Cel mai evident este în rândul poziției cinci, unde Andrija Stipanovic și Emi Cățe, doi pivoți obișnuiți să calculeze fiecare mișcare și să dirijeze traficul din căciulă, au fost înlocuiți de Zach Hankins și Deshawn Stephens, două amenințări explozive pentru inelul advers.
De asemenea, Zavier Simpson a preluat rolul de conducător de joc de la Bryce Jones. Spre deosebire de Jones, „Captain Hook” joacă într-un ritm mai alert, obișnuit de stilul din NBA și G-League, distribuind mai rapid mingea decât omologul său.
După cum chiar antrenorul studenților a menționat, roadele acestei munci nu vor veni din prima, ci procesul o să fie unul mai lung. Rezultatele încep să se vadă încet-încet în rezultatele echipei, dar și în spatele cortinei, în rândul statisticilor avansate.
La primele două participări în EuroCup, U-BT Cluj s-a clasat în jumătatea inferioară în clasamentul pentru Pace. Cel mai slab număr în această categorie a fost înregistrat în stagiunea precedentă: 73.4. Doar șase echipe au avut un număr mai mic de posesii în competiția europeană.
Odată cu noua abordarea, „Șepcile Roșii” au dat peste cap această ierarhie, urcând până pe primul loc, cu o medie de 77.9 posesii pe meci. Următoarea în acest clasament este Valencia Basket, cu 77.3.
Acest stil aduce și anumite dezavantaje cu el. De exemplu, raportat la numărul de mingi pierdute per 100 de posesii, U-BT Cluj se află pe antepenultimul loc. Doar Hamburg și Aris Salonic, cele două codașe ale grupei B, au medii mai proaste decât cea de 20.8 înregistrată de Zavier Simpson și compania.
În timp ce este cel mai bun pasator decisiv al competiției, star-ul lui U-BT, Zavier Simpson, iese negativ în evidență prin prisma numărului de mingi pierdute. El este lider detașat în această ierarhie, din cauza stilului său alert de joc, cu 4.1 pe meci. Următorul în clasament este Brae Ivey, cu 3.3.
De altfel, jocul ofensiv în viteză duce și la o uzură mai mare a jucătorilor. Pe lângă faptul că Patrick Richard și Karel Guzman s-au confruntat cu probleme medicale, acest aspect al uzurii este redat și în eficiența defensivă a echipei.
Defensive Rating: Numărul de puncte primite per 100 de posesii
Deși din punct de vedere al DRTG trupa ardeleană stă mai bine decât sezonul trecut, relativ cu echipele din această stagiune, aceasta se situează undeva la jumătate, cu 110 încasate per 100 de posesii.
Net Rating: Coșaverajul per 100 de posesii (ORTG minus DRTG)
Adunând toate aceste statistici, putem observa că, deși ofensiva lui U-BT traversează o primă jumătate de sezon foarte bună, rezultatele sunt la un nivel mediu, echipa având cinci victorii și patru eșecuri pentru locul al patrulea în grupa B. Acesta este rezultatul discrepanței dintre ofensivă și defensivă, care conduce la un NETRTG de doar +3.
Nu în ultimul rând, analizând profilul aruncărilor și procentajele clujenilor, putem observa că o creștere a bilanțului poate interveni în a doua parte a sezonului. U-BT are al doilea procentaj la nivelul aruncărilor de două puncte din competiție (60.8%), dar de la distanță are doar 30.1%, clasându-se între ultimele cinci formații.
Înlocuirea lui Kevin Hervey cu un shooter de elită precum Gediminas Orelik, precum și progresia normală a procentajelor unor jucători precum Sasu Salin și DJ Seeley, care au procentaje mai slabe decât în general, pot conduce către o nouă creștere substanțială a ofensivei lui Mihai Silvășan.
U-BT Cluj-Napoca debutează în returul sezonului regulat al EuroCup marți, 3 decembrie, de la ora 19:30, cu un meci împotriva celor de la Cedevita Olimpija Ljubljana, transmis de către Prima Sport 3.
*foto: u-bt.basketball, 3StepsBasket.com
Mirel Dragoste își continuă cariera la U-BT Cluj-Napoca, după despărțirea d...
U-BT Cluj-Napoca obține o victorie imensă pe terenul lui Umana Reyer Venezi...
U-BT Cluj are în față un meci crucial în vederea luptei pentru calificarea...
U-BT Cluj-Napoca obține o victorie imensă pe terenul lui Umana Reyer Venezi...
Mirel Dragoste își continuă cariera la U-BT Cluj-Napoca, după despărțirea d...
U-BT Cluj are în față un meci crucial în vederea luptei pentru calificarea...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!