Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Luka Doncic va rata tot sezonul

Luka Doncic va rata tot sezonul

Los Angeles Lakers a înregistrat primul rezultat negativ din ultimele cinci meciuri din NBA, după ce a fost învinsă fără drept de apel de OKC Thunder, cu scorul de 139-96.

Pe lângă înfrângerea la peste 40 de puncte, Los Angeles Lakers a mai primit o altă lovitură dureroasă la finalul acestei săptămâni.

Trupa din California nu va mai putea conta pe unul dintre cei mai importanți baschetbaliști până la finalul sezonului regulat.

Los Angeles Lakers va trebui să se descurce pentru mai bine de o lună fără Luka Doncic.

Slovenul a suferit o accidentare complicată în timpul sfertului al treilea din duelul cu OKC Thunder. El s-a oprit în timpul unei posesii ofensive și a părăsit parchetul șchiopătând.

La câteva ore distanță, Doncic a fost diagnosticat cu întindere de gradul 2 la mușchiul posterior al coapsei stângi. Potrivit lui Jeff Stots, vedeta lui Los Angeles Lakers va fi indisponibilă pentru cel puțin 35 de zile.

Doncic va rata astfel ultimele cinci dueluri din sezonul regulat din NBA, după cum urmează: Utah Jazz, Phoenix Suns, Golden State Warriors, OKC Thunder și Dallas Mavericks.

Slovenul va fi indisponibil și pentru primele confruntări din play-off și ar putea reveni cel mai devreme la jumătatea lunii mai.

Vedeta lui Lakers a bifat în total 64 de apariții în acest sezon din NBA și are medii impresionante de 33.5 puncte, 7.7 recuperări și 8.3 pase decisive.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!