Marcu Badiu pleacă de la SCM Craiova și semnează cu SCM Timișoara
6 ore în urmăLuca Năstruț va continua la CSM Oradea cel puțin până în 2027
7 ore în urmăPedro Nuno Monteiro este noul antrenor secund al lui Saint-Quentin
9 ore în urmăNigel Hayes-Davis pleacă de la Fenerbahce și revine în NBA, la Phoenix Suns
10 ore în urmăTurcia a anunțat lotul preliminar pentru Campionatul European de baschet din 2025
11 ore în urmăAndre Drummond, jucătorul lui Cleveland Cavaliers, a lăsat bacșis 1000 de dolari la un restaurant.
Baschetbalistul american a profit de redeschiderea parțială a restaurantelor din Florida și a ales să își petreacă timpul liber luând masa în oraș. Aparent, Drummond a fost extrem de mulțumit de calitatea mâncării și de modul în care a fost servit și a lăsat un bacșis uriaș la nota de 164 de dolari.
Impresionată până la lacrimi, chelnerița restaurantului din Delray Beach, Kassandra Diaz, a ales să îi mulțumească acestuia prin intermediul paginii de Instagram a localului.
Când am primit nota înapoi nu mi-a venit să cred! La 160 de dolari de plată, bacșișul a fost 1000 de dolari. Am început să tremur și să plâng de fericire! Nu aveam nicio idee cum să reacționez. Nu voiam să atrag atenția, dar nici nu știam cum să descriu aprecierea primită. Este uimitor să vezi că bunătate la oameni în aceste vremuri. Este o poveste pe care nu o voi uita! Îți mulțumesc, Andre Drummond.
Se pare că Drummond a revenit la sentimente mai bune față de semenii săi, după ce a fost devastat de faptul că fosta sa echipa, Detroit Pistons, l-a cedat la Cleveland Cavaliers în ultima zi de transferuri din acest sezon.
Pivotul este unul dintre cei mai dominanți oameni mari din NBA și a demonstrat și în cele 57 de meciuri jucate în acest sezon că își merită salariul de aproximativ 27 de milioane de dolari și statutul de all-star, adunând medii statistice de 17,7 puncte și 15,2 recuperări.
*foto: nba.com
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!