Stiri

O baschetbalistă din România, victima unui atac rasist în Italia

Beatrice Ion, componentă a naționalei Italiei de baschet în scaun cu rotile, a fost victima unei agresiuni cu tentă rasistă. 

Sportiva de origine română locuiește în Italia de 16 ani, totuși, aceasta a fost victima unor atacuri provenite din partea unei familii de italieni care a închiriat o casă de vacanță în aproapierea reședinței familiei Ion. Aparent, motivul principal al insultelor și jignirilor aduse sportivei este faptul că aceasta beneficiază de un loc de parcare special. 

Conform paginii de Facebook a baschetbalistei în vârstă de 23 ani, tatăl său, care a sărit în apararea ei, este internat în spital datorită agresiunilor fizice suferite. 

Locuiesc în Italia de 16 ani, am cetățenie italiană și mi-am făcut toate studiile aici. În prezent studiez la Universitate și joc baschet în scaun cu rotile pentru echipa națională a Italiei. Totuși, am fost atacată...Tatăl meu este în spital pentru că au spus că suntem niște străini de ca*** și că trebuie să ne întoarcem de unde provenim. Și asta în condițiile în care nu vreau să menționez insultele care mi-au fost aduse pentru că sufăr de un handicap. 

Tânăra româncă, născută la Orșova, victima unui vaccin aplicat greșit, a început să joace baschet pentru cei în scaunul cu rotile, la vârsta de 11 ani. De-a lungul carierei, Beatrice Ion a câștigat cu echipa Santa Lucia  multiple campionate și Cupe ale Italiei și a participat la Campionatele Europene Lignano Sabbiadoro din 2018. În prezent joacă la Amicacci Giulianova, una dintre echipele care au făcut istoria acestui sport în Italia, fondată în anii 80 de Peppino Marchionni, un om extrem de important al mișcării paralimpice pe teritoriul Europei. 

Reprezentanții clubului unde evoluează sportivă, și-au exprimat solidaritatea cu jucătoarea româncă, chiar prin intermediul președintelui. 

Cu mare regret, aflăm despre agresivitatea din motive rasiale împotriva colegei noastre, Bea și a familiei sale. Rasismului este încă, din păcate, o problemă foarte actuală și la nivel mondial. Orice formă de rasism este abominabil și vom continua să luptăm mereu, așa cum am făcut-o deja, pentru a elimina acest comportament, atât din ​​viața noastră personală, cât și din sport.

Cazul nu l-a lăsat indiferent nici pe Luca Pancalli, președintele Comitetului Paralimpic italian:

Vreau să-mi exprim solidaritatea și sunt alături de familia lui Beatrice Ion, atletă a echipei naționale italiene de baschet în scaunul cu rotile. Au fost victimele unei rușinoase agresiuni fizice și verbale, cu caracter rasist. Beatrice poartă cu mândrie și angajament tricoul naționalei noastre și trăiește în Italia de 16 ani. Ceea ce i s-a întâmplat ne cutremură. Pe lângă jignirile privind naționalitatea s-au adăugat și cele în legătură cu dizabilitatea sa. Este incredibil că mai trebuie încă să vorbim despre astfel de episoade de ură, violență și ignoranță. Tot ceea ce i s-a întâmplat ar trebui să ne pună pe gânduri.

*Foto: Giornalettismo

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate