Stiri

Spectator de top la meciul Simonei Halep de la US Open

Joi seara, Simona Halep și Taylor Townsend s-au duelat în turul 2 de la US Open, ultimul Grand Slam al anului. Jucătoarea româncă a început foarte bine confruntarea, câștigând primul set cu 6-2, însă le-a pierdut pe următoarele două (3-6, 6-7) și a fost eliminată de la competiția din New York.

Meciul din arena Arthur Ashe s-a desfășurat sub privirile unuia dintre cei mai buni baschetbaliști din istorie, Kobe Bryant. Acesta a fost prezent pe stadion încă de la începutul zilei, urmărind și partidele jucate de Naomi Osaka și Coco Gauff. Legătura lui Bryant cu tenisul nu este una întâmplătoare, deoarece ultima carte „produsă” de acesta are drept protagonistă o tânără tenismenă.

Cvintuplul campion NBA s-a retras în 2016, după o carieră de 20 de ani petrecută în întregime la Los Angeles Lakers, și de-atunci a intrat în industria creativă. Kobe Bryant a declarat în numeroase rânduri că își dorește să devină un „povestitor” și de aceea a publicat mai multe cărți, a produs un scurtmetraj și a început un podcast pentru copii. Misiunea lui este aceea de a-i inspira pe cei mici să își urmeze visurile și să devină mai buni, prin sport.

Ultima carte, „Legacy and the Queen” (n.r. „Legacy și regina”), spune povestea unei fete de 12 ani, numită Legacy, care trăiește într-un regat. Aceasta practică tenisul zi de zi și astfel ajunge să concureze în campionatul național, unde descoperă o nouă lume, guvernată de magie. Având drept teme principale sacrificiul, dezvoltarea personală și prietenia, Kobe Bryant își dorește să încurajeze copiii să își găsească propria „magie”.

După victoria de la US Open, Taylor Townsend a postat o fotografie pe Twitter, prin care îi mulțumea lui Kobe Bryant pentru faptul că i-a făcut cadou această carte. Fostul baschetbalist i-a și transmis un mesaj scris la începutul nuvelei: „Taylor, fă lucruri epice! Te susțin.”.

Kobe Bryant nu a petrecut timpul doar în tribune, ci a coborât și pe terenul de tenis unde s-a jucat puțin împreună cu niște copii. Acesta a publicat câteva fotografii pe rețelele de socializare, acestea fiind însoțite de următorul mesaj: „Am avut un timp extraordinar la US Open alături de copiii din Net Generation. Iubesc să văd că tinerii atleți cresc și se maturizează. Motivul pentru care am creat „Legacy and the Queen” este pentru a-i inspira să știe că totul este posibil dacă au încredere în ei înșiși. Coco Gauff, Taylor Townsend și Naomi Osaka au demonstrat acest lucru astăzi”.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Kobe Bryant (@kobebryant) on

Așadar, Bryant continuă să fie un susținător al sportului feminin, fiind adesea văzut și la jocurile din WNBA. De altfel, legendarul jucător a declarat că nu putea să fie altcumva, având în vedere că are patru fiice.

*foto: Getty Images

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate