Stiri

Susținători de seamă pentru U-BT Cluj la meciul cu Darussafaka

U-BT Cluj a reușit o victorie uluitoare aseară în Istanbul, pe terenul celor de la Darussafaka. Clujenii au avut parte și de un sprijin inedit la meciul jucat în cel mai mare oraș din Turcia.

Astfel, camerele video l-au surprins în plan secund pe controversatul politician Victor Ponta, fost premier și un cunoscut pasionat al jocului de baschet. În perioada în care era prim-ministru, dar și după aceea, Ponta era văzut des la meciurile de baschet ale Stelei, la Sala Regimentului de Gardă. De altfel, Victor Ponta a practicat baschetul la nivel amator, în liga de amatori din București, unde a și suferit o accidentare la genunchi. Coincidență sau nu, Ponta s-a operat la genunchi chiar la Istanbul, fapt ce a alimentat speculațiile că ar fi un apropiat al liderului autoritar al Turciei, Recep Tayyin Erdogan.

La meciul cu Darussafaka, Victor Ponta a luat loc în spatele băncii lui U-BT, alături de oficialul clujean Mircea Cristescu.

U-BT Cluj s-ar putea întoarce în Turcia, după victoria cu Darussafaka

Tot în spatele băncii au luat loc și cea mai bună voleibalistă din România, Alexia Căruțașu, legitimată la Galatasaray Istanbul. Alexia a stat alături de mama ei, Andreea Căruțașu, fostă jucătoare și actual antrenor de baschet.  

Lângă ele le-au ținut pumnii băieților lui Mihai Silvășan și fosta internațională română Claudia Cuic (Pop). Baschetbalista este în prezent legitimată la Bursa BBSK. Claudia este soția directorului tehnic al lui U-BT, Branko Cuic. (VEZI GALERIE FOTO)

După această victorie, U-BT Cluj a reușit calificarea în Top 16 al FIBA BCL. Clujenii s-ar putea întoarce în Turcia, dacă îi vor avea adversari pe cei de la Pinar Karsiyaka. Toți posibilii adversari ai lui U-BT sunt aici.

*foto: captură Look Sport/ youtube FIBA/instagram

1 comentariu la aceasta stire:
  • U BT Cluj-Napoca Acs Titi :

    Am revazut meciul
    Si cred ca cheia meciului a constat in faptul ca p.monta a disparut de linga Cristescu cam in minutul 3 din sfertul 4 atunci cind turcii aveau +16 ! :)

    cu 2 ani în urmă (23.12.2021) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate