Cunoaștem cele patru echipe care au mai rămas în lupta pentru promovarea în LNBM
16 ore în urmăVictorie fără probleme pentru UCAM Murcia în fața lui Basquet Girona
16 ore în urmăDubai Basketball și KK Partizan sunt primele două echipe care s-au calificat în semifinalele ABA League
16 ore în urmăVa reuși Valencia să treacă de Panathinaikos?
17 ore în urmăLuptă crâncenă între Timberwolves și Spurs
17 ore în urmă
NBA și Sindicatul jucătorilor de peste ocean au anunțat că, în urma testărilor din perioada 24-30 noiembrie, 48 din cei 546 de jucători au fost depistați pozitiv cu covid-19.
Jucătorii testați pozitiv au intrat în izolare și vor putea ieși din carantină după recomandările Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC). Recent, însă, CDC a recomandat că oamenii pot ieși din carantină după șapte zile, dacă prezintă un test negativ sau zece zile fără testul negativ.
Astfel, jucătorii confirmați pozitiv vor putea să se întoarcă în cantonamentele echipelor până la startul noului sezon, din 22 decembrie.
NBA a hotărât să renunțe la sistemul de bulă epidemiologică cu care a terminat stagiunea precedentă pentru sezonul 2020/2021. În timpul bulei din Orlando, în cele trei luni au fost depistate zero cazuri de covid-19, o reușită remarcabilă pentru Adam Silver și oficialii NBA, care speră ca liga de peste ocean să revină cât mai repede la normalitate.
*foto: inquirer.com
O legendă din wrestling îl ia la rost pe Luka Doncic
Luptă crâncenă între Timberwolves și Spurs
Knicks și Spurs au obținut ultimele victorii din play-off în NBA
Pistons și Thunder au obținut primele victorii din seriile cu Cavs și Laker...
O legendă din wrestling îl ia la rost pe Luka Doncic
Knicks și Spurs au obținut ultimele victorii din play-off în NBA
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!