Mihai Silvășan și Dusan Miletic au prefațat meciul cu Steaua Roșie din Liga Adriatică
29 minute în urmăPentru a doua oară în actualul sezon, U-BT Cluj o va întâlni pe Steaua Roșie
13 ore în urmăJurica Golemac nu mai este antrenorul lui Dubai Basketball
14 ore în urmăRareș Trandafir își va continua cariera în Statele Unite ale Americii
14 ore în urmăVictorie de Paște pentru UCAM Murcia în fața lui Granada
15 ore în urmă
Alhaji Mohammed a fost prezent în Staples Center pentru debutul noului sezon de NBA, la duelul dintre Los Angeles Lakers și Golden State Warriors. Acesta nu a fost acolo ca simplu spectator, ci l-a ajutat pe Rajon Rondo, conducătorul de joc al celor de la Lakers, să se încălzează cu câteva ore înaintea partidei la capitolul aruncărilor.
Mohammed îl cunoaște pe Rondo datorită antrenamentelor în sălile din Louisville unde cei doi și fratele lui Alhaji, Nazr lucrau pentru a își îmbunătăți jocul.
Alhaji Mohammed a evoluat preț de cinci sezoane în Liga Națională de Baschet Masculin pentru Asesoft Ploiești, BC Mureș și U-BT Cluj Napoca. Acesta a câștigat de două ori titlul în competiția internă, cu echipa pravoeană, între 2013 și 2014. A fost numit MVP al finalei în ambele instanțe. Jucătorul cu dublă cetățenie, ghaneză-americană, a mai jucat o finală, în stagiunea 2015-2016 pierdută în meci decisiv cu CSM Oradea.
În sezonul precedent, Mohammed a evoluat pentru US Monastir în Basketball Africa League, competiție câștigată de echipa din Tunisia.
*foto: u-bt.ro
Luka Dončić va beneficia de tratament în Europa pentru accidentarea suferit...
Doi jucători de la Charlotte Hornets au reușit faza zilei în NBA
Wembanyama a ieșit accidentat din meciul cu Philadelphia. Video
Wembanyama a ieșit accidentat din meciul cu Philadelphia. Video
Luka Dončić va beneficia de tratament în Europa pentru accidentarea suferit...
GALERIE FOTO. Ja Morant își vinde vila de 3,5 milioane de dolari din Memphi...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!