Stiri

Analiză: Stephen Silas, cauza problemelor celor de la Houston Rockets?

Flaviu Ilie

Flaviu Ilie
21.11.2021

Houston Rockets este echipa cu cel mai slab start de sezon în NBA. La doar un an și câteva luni distanță de momentele în care era o candidată la titlu, echipa texană are un bilanț de o victorie și 15 înfrângeri și ocupă ultimul loc în ierarhia ligii de peste ocean.

Pentru o echipă tânără, acest lucru ar putea fi de înțeles. Dar deși Rockets au un nucleu de jucători tineri foarte promițători, aceștia evoluează mult prea puțin. Când echipa a anunțat că John Wall nu va juca în acest sezon, decizia părea să anunțe o revoluție la echipă, iar jucătorii recent draftați să primească cele mai multe șanse.

Însă, cu toate acestea, veterani precum Daniel Theis, David Nwaba, Danuel House sau DJ Augustin ocupă locuri în rotație în fața lui Alperen Șengun, KJ Martin, Josh Christopher sau Usman Garuba, deși, după cum indică recordul echipei și statisticile lor, nu aduc niciun plus în teren.

Și aici intervine subiectul principal de discuție al acestui articol: este sau nu Stephen Silas demn de postul de antrenor principal al unei echipe din NBA? Este prematur să dăm un verdict de acum, având în vedere situația nefericită în care a fost pus, dar semnele nu sunt deloc bune.

Cea mai mare problemă a tehnicianului este rotația. În primul rând, primul 5 trimis în majoritatea meciurilor de fiul fostului baschetbalist, Paul Silas, este de departe cea mai slabă linie a oricărei echipe din NBA.

Dintre formațiile de 5 oameni care au evoluat peste 50 de minute împreună în acest sezon, cea alcătuită din Kevin Porter Jr, Jalen Green, JaeSean Tate, Christian Wood și Daniel Theis are cel mai slab Net Rating (-26.5) și cel mai slab Offensive Rating (80.9). Cei 5 s-au aflat împreună pe teren preț de 160 de minute în 12 meciuri.

Dacă îl înlocuim pe Theis cu Șengun, rating-ul ofensiv crește la 101.4. Acest lucru se datorează faptului că pivotul turc înțelege mult mai bine sarcina sa în ofensivă și poate să ia adesea și rolul de playmaker pentru a ușura munca lui Porter Jr, care încă învață tainele poziției de conducător de joc.

Spre deosebire de Alperen, pivotul neamț titular al lui Rockets este cauza celor mai multe mingi pierdute de fundașii echipei: Porter și Green. Deși nu este un aruncător foarte bun de la distanță, după cele mai multe blocaje, Theis preferă să iasă pe semicerc pentru o aruncare de trei puncte, în loc să atace inelul. Astfel, defensivele se pot concentra mai mult pe jucătorul care pătrunde și să provoace turnovers și aruncări ratate.

În această fază, Green pasează scurt, la marginea spațiului de trei secunde, în speranța că Theis va veni odată cu el spre inel și nu va ieși la linia de trei puncte. Fournier citește repede această decizie și interceptează mingea.

De data aceasta, Daniel intră în jocul de pick and roll, dar își arată limitele și scapă mingea după o pasă foarte bună a lui Porter Jr.

Cei doi fundași de la Houston au împreună 7.2 turnovers pe meci și o medie de doar 7.7 pase decisive. Desigur, destule dintre aceste mingi pierdute vin drept greșeli personale făcute din cauza lipsei de experiență, dar numărul ar fi fost mai mic în cazul în care ofensiva ar fi fost construită diferit și dirijată mai bine decât este în acest moment. În cele din urmă, dacă vorbim de KPJ, vorbim și despre cel mai tânăr jucător din istorie cu 50 de puncte și 10 assist-uri într-un singur meci.

De asemenea, deși Theis este un apărător individual bun, împerecherea sa alături de Wood este una extrem de permisivă pentru echipele cu o extremă de forță capabilă să înscrie de la distanță, fiindcă amândoi au probleme în a urmări un aruncător pe toată lungimea terenului.

Pivoții de la Rockets aglomerează căciula în lupta pentru recuperare și în așteptarea unei pătrunderi, iar Jaren Jackson Jr rămâne liber în zero grade și transformă o aruncare de la distanță.

Astfel, toate formațiile în care Wood este unicul pivot, iar alături de el pe poziția 4 evoluează fie Tate sau Martin, au un defensive rating de sub 100. Liniile în care evoluează alături de Theis sau Șengun arată mult mai slab statistic, dar jocul împreună cu cel din urmă arată mai bine datorită potenței ofensive a celor doi.

Dacă aceste cifre nu v-au convins, să ne uităm concret peste meciul cu New York Knicks, în care texanii au părut capabili să fure o victorie, până în ultimele 5 minute. Debutul a fost unul oribil. Elevii lui Stephen Silas au făcut 8 turnovers în primele 5 minute, iar singurul motiv pentru care gazdele meciului nu s-au distanțat din primul sfert a fost faptul că au ratat 14 din primele 17 aruncări de la distanță. Primul 5 i-a conținut desigur pe Theis și Wood.

În momentul în care neamțul a părăsit pentru prima dată terenul, oaspeții aveau un frontcourt format din Martin, Wood și Șengun. Scorul s-a transformat din 6-8 în 21-13 în doar 3 minute și jumătate petrecute de aceștia pe parchet. În acest parțial de 15-5, echipa a mai comis doar 1 turnover. Green a avut mult mai mult spațiu de manevră și a reușit să pară mult mai sigur pe el în aceste momente, fie în pick and roll, fie pe pătrundere.

Deși jucătorul draftat cu a doua poziție în 2021 are un procentaj oribil de la distanță (28%), vina nu îi aparține exclusiv lui. Multe aruncări sunt apărate foarte strâns și rareori îl vedem să obțină o aruncare deschisă, din cauza ofensivei echipei sale. Cu toate acestea, el a reușit în câteva rânduri să demonstreze că procentajul său slab este doar o reflexie a calităților liniei de care este înconjurat. Cel mai bun exemplu este meciul cu Los Angeles Lakers, când în Staples Center, Jalen a înscris 2 coșuri incredibile din afara semicercului în ultimul minut.

Lucrurile au continuat în aceeași notă pozitivă și în sfertul doi, în special în minutele în care Șengun a rămas singurul pivot clasic al echipei, iar KJ Martin a trecut pe poziția patru. Rockets au condus și la 10 puncte în aceste momente, dar ecartul a fost risipit în ultimele 4 minute ale sfertului când Theis și Wood au revenit pe parchet.

De aceeași desfășurare a evenimentelor am avut parte și în a doua jumătate a meciului. Knicks au arătat de neoprit pe ambele faze de joc, până când Silas a trecut din nou la formația cu KJ și Alperen. Cei doi au demonstrat că au o conexiune excelentă și au reușit să țină echipa în meci până în ultimele 5 minute de joc, când au fost înlocuiți de antrenor la scorul de 91-91.

Oaspeții au înscris doar 8 puncte în timpul rămas și au încasat 15 cu Theis și Wood pe teren. Trupa din New York a triumfat în cele din urmă cu 106-99 și adversarii lor au ajuns la 14 eșecuri consecutive.

Într-un meci pierdut la 7 puncte, KJ Martin și Șengun au fost la +7, respectiv +10, în timp ce minutele cu Daniel Theis pe parchet au fost pierdute la 19 lungimi.

Silas a motivat decizia de a închide meciul cu Theis în teren cu scopul de a reduce șansele lui Julius Randle de a înscrie, însă acest lucru nu reflectă realitate. Cei de la Rockets au făcut rotații defensive la fiecare jucător și de cele mai multe ori, starul de la Knicks era apărat chiar și de Eric Gordon. Un alt motiv pentru care antrenorul ultimei clasate din NBA a afirmat că titularizează 2 pivoți este acela că ar fi foarte greu să vină și cu Theis și cu Șengun de pe bancă și este nevoit să aleagă pe unul dintre ei.

11 dintre cei 12 oameni disponibili pentru Stephen Silas au evoluat în meciul de aseară. Singurul jucător care nu a intrat pe teren a fost Josh Christopher. Tânărului de 19 ani i-a fost luată fața de Danuel House, Armoni Brooks, DJ Augustin și Garrison Matthews. Vorbim despre 4 jucători despre care credem că sunt șanse mici să aibă un viitor de lungă durată la echipa din Texas, spre deosebire de Christopher, care a fost draftat în anul acesta.

În cele din urmă, dacă nu este jucat, oare de ce nu a fost și el trimis în G-League, alături de Usman Garuba? Spaniolul a evoluat aseară pentru prima dată pentru Rio Grande Valley Vipers și a bifat 14 puncte, 8 recuperări și 6/6 din acțiune.

După un sezon și aproape un sfert, este devreme să tragem concluzii despre cariera de antrenorat al lui Silas, însă el pare să fie mai degrabă potrivit pentru un post de secund. Echipa pregătește excelent acțiunile după timeout-uri, însă în momentele de joc cursive, jucătorii nu au idei bine definite. Rotația lotului are multe puncte slabe, iar reacția jucătorilor nu demonstrează că tehnicianul lui Houston are vestiarul aproape.

Ca antrenor secund, Stephen a fost printre cei mai lăudați oameni din staff-urile echipelor din NBA. El a luat partea la dezvoltarea lui LeBron James și Stephen Curry în debuturile carierei lor, iar la Dallas Mavericks, în primele sezoane ale lui Luka Doncic, mulți experți au spus că motivul pentru care ofensiva echipei a fost la un nivel istoric este chiar secundul lui Rick Carlisle la acea vreme.

În ultimele 67 de meciuri, Houston are un bilanț de 7 victorii și 60 de înfrângeri. Echivalentul a 9 succese într-un întreg sezon. Poate că lotul echipei nu este unul de play-off, dar dacă ne uităm la realizările altor echipe tinere precum Orlando Magic sau OKC Thunder, vedem de ce Rockets ar trebui să aibă mai mult de o victorie în această stagiune.

*foto: houstonchronicle.com

*statistici și video furnizate de nba.com

2 comentarii la aceasta stire:
  • U BT Cluj-Napoca Gen Two :

    Felicitări
    Le meriți cu prisosință. Nu țin minte să fii existat astfel de analize la meciurile din NBA sau din orice altă ligă.

    Eu prefer baschetul european, sper să văd cât de curând analize și pentru baschetul de pe bătrânul continent.

    Felicitări și ține-o tot așa.

    cu 1 an în urmă (22.11.2021) Raspunde
  • ABC Shooting Stars - CSS nr. 6 București Flaviu Ilie :

    Apreciez!
    Mulțumesc frumos pentru feedback! Mă motivează să continui cu analizele de acest fel, predominant pe NBA fiindcă este campionatul pe care îl urmăresc cel mai mult, dar voi încerca să aduc mai multe astfel de articole și pe baschetul european :D !

    cu 1 an în urmă (22.11.2021) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!