Ivan Zubac a povestit cât de greu a fost să se despartă de Los Angeles Clippers
7 ore în urmăRoger Grimau va pregăti o echipă din Turcia
8 ore în urmăDuelul dintre CSM Petrolul și FC Argeș va avea loc la mai bine de 40 de km de Ploiești
8 ore în urmăMeciul dintre Steaua Roșie Belgrad și Barcelona a fost decalat
11 ore în urmăZach Hankins, contribuție decisivă în victoria lui Maccabi din EuroLeague
12 ore în urmă
În victoria celor de la Chicago Sky, Angel Reese a făcut unul dintre cele mai bune meciuri ale carierei. La capătul partidei încheiate cu scorul de 92-78, tânăra baschetbalistă a avut 24 de puncte și 12 recuperări, dar acest meci va rămâne unul de tristă amintire pentru ea.
În timpul confruntării cu Sparks, Reese a suferit o accidentare la încheietură, iar conform unui comunicat al echipei sale, sezonul său a luat sfârșit, cu șase meciuri înainte de startul play-off-ului.
„Cu toate acestea, am demonstrat că îmi merit locul în ligă când nimeni nu a crezut. Tot ce am vrut a fost să am un impact în WNBA. Sunt plină de emoții acum că am suferit o accidentare ce îmi încheie sezonul, dar plină de recunoștință pentru ce urmează”, a scris jucătoarea lui Sky într-o postare de pe rețelele de socializare.
Astfel, Reese își încheie stagiunea cu medii de 13.6 puncte, 13.1 recuperări și 1.9 pase decisive, dar și cu un procentaj de doar 39% al aruncărilor din acțiune. Ea a înregistrat nu mai puțin de 26 de double-double-uri în actuala stagiune.
În timpul acestui an, ea a bătut recordul de double-double-uri consecutive în WNBA, dar și pe cel de recuperări totale într-o singură stagiune, deținut anterior de către Sylvia Fowles.
Chicago Sky se află momentan pe locul al optulea în clasamentul din WNBA, cu un bilanț de 12-22, identic cu Atlanta Dream, care ocupă primul loc în afara zonei de play-off.
*foto: br.com
Primul jucător din istoria francizei Celtics care a marcat în 2 meciuri din...
O legendă critică epoca modernă din NBA. Tranziția stilului de joc din ulti...
VIDEO. Kevin Durant l-a depășit pe Michael Jordan și a urcat în clasamentul...
Ivan Zubac a povestit cât de greu a fost să se despartă de Los Angeles Clip...
VIDEO. Kevin Durant l-a depășit pe Michael Jordan și a urcat în clasamentul...
O legendă critică epoca modernă din NBA. Tranziția stilului de joc din ulti...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!