Denis Bădălău, titular la primul meci pentru Rutgers în NCAA. VIDEO
4 ore în urmăSepsi-SIC a obținut prima victorie în actualul sezon din cupele europene
5 ore în urmăReacțiile lui Zvezdan Mitrovic și Aleksej Nikolic după succesul din BTarena cu U-BT Cluj
6 ore în urmăMihai Silvășan: „Următoarele meciuri cu siguranță cu acest lot le vom aborda”
7 ore în urmăKris Richard a devenit al treilea cel mai prolific marcator din istoria FIBA Europe Cup. VIDEO
8 ore în urmă
Miercuri noaptea, Los Angeles Lakers s-a deplasat pe terenul lui New Orleans Pelicans și s-a impus la o diferență de patru puncte: 114-110. Această partidă a avut o miză sentimentală deoarece cele două formații au fost implicate într-un trade în această vară.
Așadar, confruntarea din Smoothie King Center l-a readus pe Anthony Davis în sala echipei la care și-a petrecut întreaga carieră, în timp ce Brandon Ingram și Josh Hart au evoluat împotriva organizației care i-a draftat.
Disputa a fost controlată, în mare parte, de New Orleans Pelicans, care a condus și la 16 puncte. Elevii lui Alvin Gentry au apăsat pe accelerație încă din primul act, încheiat cu scorul de 38-25 pentru gazde.
Următoarele două sferturi au fost ceva mai echilibrate, însă „pelicanii” au menținut un avantaj format din două cifre. Acest lucru s-a schimbat în ultimele 12 minute, când oaspeții au preluat inițiativa asupra jocului. Anthony Davis și LeBron James au jucat magistral și i-au adus lui Lakers cea de-a 16-a victorie a stagiunii: 114-110.
Fostul superstar al lui Pelicans a adunat 41 de puncte, 9 recuperări, 3 intercepții, o pasă decisivă și un capac în cele 37 de minute de joc. LeBron James a contribuit cu 29 de puncte, 11 pase decisive, 5 recuperări, 2 intercepții și un capac și a devenit al 4-lea jucător din istoria NBA care depășește borna celor 33.000 de puncte (primii sunt Kareem-Abdul Jabbar, Karl Malone și Kobe Bryant).
De partea cealaltă, cei mai buni jucători au fost Jrue Holiday (29 de puncte, 12 pase decisive, 6 recuperări, 3 intercepții), Brandon Ingram (23 de puncte, 10 recuperări, 2 capace, o pasă decisivă) și JJ Redick (18 puncte, 4 recuperări, 2 pase decisive, o intercepție).
Datorită acestui rezultat, Los Angeles Lakers se menține pe prima poziție în clasamentul conferinței de Vest, având 16 victorii și doar 2 înfrângeri. În schimb, New Orleans Pelicans, cu un bilanț de 6 victorii și 12 înfrângeri, se află pe locul al 12-lea în aceeași conferință.
*foto: Getty Images
Ja Morant, suspendat de Memphis Grizzlies în urma declarațiilor de după mec...
Un campion NBA din sezonul trecut a fost diagnosticat cu cancer
Chicago Bulls, cel mai bun început de sezon din NBA din ultimii aproape 30...
San Antonio Spurs înregistrează cel mai prolific start de sezon din istoria...
Un campion NBA din sezonul trecut a fost diagnosticat cu cancer
Superstarurile din NBA au asigurat spectacolul în meciurile din noaptea de...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!