Stiri

Atlanta Hawks, încă o revenire senzațională în seria cu Philadelphia 76ers

După ce în meciul 4 au reușit să remonteze un deficit de 18 puncte, cei de la Atlanta Hawks s-au autodepășit în partida 5 a semifinalei de Conferința cu Philadelphia 76ers. În meciul jucat chiar pe terenul adversarilor, Hawks au revenit de la -26 la mijlocul sfertului al treilea, pentru a se impune în cele din urmă cu 109-106.

Philadelphia 76ers venea după meciul 4, pe care l-au pierdut printre degete, motiv pentru care au intrat foarte bine în meci. Conduși de Joel Embiid (8/8 în primul sfert, cu 17 puncte), Philadelphia a dominat prima repriză, iar după 24 de minute avantajul era de 22 de puncte pentru Philly (62-40). La începutul sfertului 3 scorul a căpătat proporții și mai mari (72-46). Însă Lou Williams a intrat pe parchet pentru Atlanta iar veteranul NBA, alături de superstarul Trae Young, i-au readus pe Hawks în joc. Dacă după 3 sferturi 76ers păstrau un avantaj de 18 puncte, Hawks au revenit uluitor la începutul sfertului 4. În ciuda opoziției lui Seth Curry, Atlanta a avut un sfert decisiv fabulos, câștigat în cele din urmă cu 40-19. Embiid a ratat pe final două libere, cu 10 secunde rămase, iar Hawks s-a impus în cele din urmă la 3 puncte, scor 109-106.

Trae Young a marcat 39 de puncte cu 7 pase decisive și 3 intercepții, John Collins a reușit un double-double, cu 19 puncte și 11 recuperări, Danilo Gallinari (16 puncte) și Lou Williams (15 puncte, +31 la “+/-“) au fost și ei decisivi în revenirea Atlantei. Young și Williams au marcat împreună 26 din cele 40 de puncte ale lui Hawks în sfertul 4.

De partea cealaltă, Ben Simmons a avut un meci groaznic. Nu numai că nu a reușit să îl apere prea bine pe Young, dar a înscris doar 8 puncte, cu 9 pase decisive și 4/14 de la libere!

În schimb, Joel Embiid a terminat meciul cu 37 de puncte, 13 recuperări și 5 pase decisive, iar Seth Curry a marcat 36 de puncte. Cei doi au fost singurii jucători ai lui Philly care au înscris din acțiune în repriza secundă!

A fost a treia cea mai mare revenire din istoria playoff-ului NBA în ultimele 25 de sezoane. Cei de la Clippers au revenit de la -31 în prima rundă a playoff-ului din 2019, în fața lui Warriors, Grizzlies a revenit contra lui Clippers de la -27 în 2012, iar performanța Atlantei egalează cele reușite de Celtics (2002, vs Nets) și Cavaliers (2017, vs Indiana).

După cele două căderi inexplicabile, antrenorul celor de la Philadelphia 76ers, reputatul Doc Rivers, a promis că echipa sa se va întoarce pe teren propriu pentru meciul 7 al seriei.

Până atunci Philly va trebui să rămână în serie pe terenul Atlantei. Meciul 6 al seriei se joacă în noaptea de vineri spre sâmbătă, de la ora României 02:30. Partida va fi televizată pe Telekom Sport 1.

*foto: twitter NBA

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!