Emi Cățe încheie în formă bună faza grupelor din FIBA Europe Cup
15 ore în urmăCSO Voluntari îi administrează primul eșec lui Syntainics MBC în ENBL
15 ore în urmăKris Richard devine primul jucător din istoria FIBA Europe Cup cu 1000 de puncte marcate
15 ore în urmăCSM Oradea își incheie parcursul european cu un succes la Zagreb, în fața Cedevitei
15 ore în urmăFC Argeș Pitești renunță și la Zach Smith
17 ore în urmă
Conducerea NBA-ului a aprobat două schimbări cu privire la regulamentul de arbitraj ce vor intra în vigoare începând cu sezonul 2023/24. Aceste reglementări au fost testate inițial în Summer League și conform lui Shams Charania, conducerea ligii nord-americană a decis să le aplice și în cel mai puternic campionat din lume.
Cea mai importantă schimbare este menită să taxeze jucătorii care simulează în speranța de a amplifica orice contact cu adversarul. Astfel, pentru orice astfel de tentativă de „flopping”, baschetbaliștii vor primi un fault tehnic, iar adversarii lor vor beneficia de o aruncare liberă.
Arbitrii pot decide să oprească jocul pentru o fază la care consideră că un jucător a simulat sau pot aștepta până la prima oprire a acțiunii pentru a acorda faultul tehnic. Baschetbaliștii vor fi taxați cu 2000 de dolari pentru o astfel de abatere.
Cea de-a doua regulă implementată le va permite antrenorilor să beneficieze de încă un challenge în cazul în care au contestat o fază de arbitraj în care au avut câștig de cauză. Până acum, tehnicienii beneficiau de un singur challenge pe care îl pierdeau indiferent de decizia luată de brigada de oficiali.
Ambele decizii au fost votate în unanimitate de Comitetul de Competiție al NBA, alcătuit din jucători, reprezentanții Asociației Jucătorilor, antrenori, guvernatori, oamenii din conducerile cluburi, respectiv de către arbitri.
*foto: sandiegouniontribune.com
All-Star Game NBA 2026: Probele și participanții din ediția de anul acesta
Kristaps Porzingis, menționat de mai multe ori în „Epstein Files”
Cu ce s-a ales până la urmă Dallas Mavericks, după ce a renunțat la Luka Do...
All-Star Game NBA 2026: Probele și participanții din ediția de anul acesta
Cu ce s-a ales până la urmă Dallas Mavericks, după ce a renunțat la Luka Do...
Kristaps Porzingis, menționat de mai multe ori în „Epstein Files”
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!