Mihai Silvășan: „Învingătorii, au obstacole, dar știu cum să privească înainte”
12 ore în urmăU-BT Cluj-Napoca are parte de primul „do or die” al sezonului
13 ore în urmăU-BT Cluj-Napoca, în mare scădere de turație la început de 2026
13 ore în urmăDzanan Musa a fost ținta scandărilor în meciul dintre Steaua Roșie Belgrad și BC Dubai
15 ore în urmăNaționalele de juniori ale României și-au aflat adversarele din grupele Campionatelor Europene din 2026
16 ore în urmă
Săptămâna trecută LeBron James a făcut deliciul presei când și-a dezvăluit propria versiune a “Mount Rushmore”. Muntele Rushmore este un monument memorial care îi înfățișează prin intermediul unor sculpturi gigant pe patru dintre primii președinți ai Statelor Unite: George Washington, Thomas Jefferson, Abraham Lincoln și Theodore Roosevelt.
În imaginația lui LeBron, câștigător, printre altele, a două trofee Bill Russel pentru cel mai bun jucător dintr-o finală NBA, cei patru baschetbaliști care au rămas în istorie și ale căror figuri ar merita să fie sculptate în stâncă sunt Michael Jordan, Larry Bird, Magic Johnson și Oscar Robertson.
În mod injust, pentru unii, lista îl exclude pe Bill Russel, fost jucător al celor de la Boston Celtics și câștigător a 11 campionate. Reacția acestuia a venit prin intermediul site-ului celticslife.com:
“Îti mulțumesc că nu m-ai inclus în acest Munte Rushmore. Mă bucur că nu ai făcut-o. Baschetul este un joc de echipă, nu se pretează la onoruri individuale. Eu am câștigat campionate consecutive în liceu, campionate consecutive la colegiu, am câștigat un titlu NBA la debut, unul în ultimul sezon și alte nouă între timp. Aceasta, domnule James este gravat în piatra”, i-a transmis Russel lui James.
Conversația la distanță a continuat prin replica lui LeBron care a spus: “in mod firesc am cel mai adânc respect pentru Bill Russel și pentru ceea ce a realizat. Nu doar pe teren, ci și în afara lui. A fost un pionier care m-a ajutat și pe mine să ajung unde sunt, a pavat drumul celor care au venit din spate. Sper ca și eu fac asta pentru cei care vor urma după mine. Nu doresc să comentez ceea ce a declarat. Are părerea lui, este un om matur, împlinit, iar eu la fel”
LeBron James a declarat și despre el că este convins că într-o zi va avea un loc asigurat pe acest munte imaginar:
“Este adevărat, faptele sunt fapte. Eu am încredere în mine și acesta este țelul meu. Nu mă interesează că unii nu consideră că sunt cel mai bun, sau unde mă vor plasa analiștii ori așa-numiții guru ai baschetului după ce îmi voi încheia cariera. Acestea sunt țelurile mele. Cred că pot fi printre cei mai buni, dacă nu cel mai bun jucător care a existat”
Un superstar de la Philadelphia 76ers, suspendat pentru 25 de meciuri după...
O nouă vedetă inclusă pe lista de joc la All-Star Game NBA
LeBron James, printre rezervele de la All Star-Game
Nikola Jokic a bifat primele minute din 2026 după o accidentare la genunchi
Un superstar de la Philadelphia 76ers, suspendat pentru 25 de meciuri după...
LeBron James, printre rezervele de la All Star-Game
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!