Dinamo învinge la Sibiu și își deschide o ușă importantă la top 4 la finalul sezonului regulat
10 ore în urmăUnul dintre cei mai importanți baschetbaliști ai lui Olympiacos a fost implicat într-un conflict cu un fan al echipei adverse
13 ore în urmăDragan Petričević: „Arbitrajul a fost execrabil!”
14 ore în urmăMihai Silvășan: „Sunt foarte mândru de felul în care am luptat în a doua repriză”
18 ore în urmăDebut modest pentru Isiah Osborne în maioul lui Rapid București
18 ore în urmă
Boston Celtics a renăscut și a zdrobit-o pe Warriors într-o reeditare a finalei din 2022, cu un scor neverosimil de 85-125. A fost o noapte plină de surprize și de spectacol în NBA, avându-se în program nu mai puțin de opt partide, în care au putut fi urmăriți majoritatea echipelor implicate în lupta pentru titlul de campioană.
Campioana en-titre a avut un start lansat de partidă, construindu-și un avantaj solid încă din primele 12 minute, 18-29. Celtics au continuat să dicteze ritmul și în sfertul secund, în care și-au menținut avantajul de două cifre, pe care aveau să îl mărească la +15 până la pauza mare, unde tabela indica 39-54.
Oaspeții au defilat la revenirea de la cabine, având cea mai solidă evoluție și lăsând coșmaruri în urmă apărarea adversă, pentru ca în ultimul act să se intre cu o diferență copioasă, 63-97. Warriors nu au reușit să fructifice nici măcar actul decisiv; în ciuda avansului consistent de pe tabelă, au pierdut toate reprizele și astfel s-au văzut învinși de o manieră categorică, scor final 85-125.
Jayson Tatum a fost MVP-ul partidei, semnând 22 de puncte, 9 recuperări și 7 assist-uri, secondat de Kristaps Porzingis, care a adunat 18 puncte și 7 recuperări. De partea cealaltă, Warriors, cu absențe importante și o evoluție mult sub așteptări, au fost dirijați de Stephen Curry, cu 18 puncte, 3 recuperări și 4 pase decisive, ajutat de Moses Moody, care a venit excelent de pe bancă cu 13 puncte, 6 recuperări și 5 assist-uri.
Campioana en-titre reușește astfel să își ia revanșa pentru rezultatul din startul sezonului, din 7 noiembrie 2024, când Warriors au avut câștig de cauză, învingându-i atunci în deplasare cu 112-118.
Boston Celtics venea după o serie de rezultate oscilante, dar speră ca prin acest succes să își regăsească forma, fiind momentan pe locul secund din Conferința de Est, cu un record de 30-13. Golden State Warriors este probabil surpriza negativă a acestui sezon, înregistrând rezultate mult sub așteptări, fiind sub locurile de play-off, cu un record de 21-21, pe locul 11 în Conferința de Vest.
În celelalte meciuri din NBA s-au înregistrat următoarele rezultate:
*Foto: Facebook/Boston Celtics
Shai Gilgeous-Alexander depășește recordul lui Wilt Chamberlain
VIDEO. Moment istoric în NBA: Bam Adebayo a marcat 83 de puncte în meciul c...
Shai Gilgeous-Alexander câștigă un duel epic cu Nikola Jokic, după două tri...
Shai Gilgeous-Alexander câștigă un duel epic cu Nikola Jokic, după două tri...
Reacțiile starurilor și legendelor din NBA, după ce Bam Adebayo a depășit p...
VIDEO. Moment istoric în NBA: Bam Adebayo a marcat 83 de puncte în meciul c...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!