Stiri

Meciuri de poveste din NBA, episodul 1/24: Cel mai spectaculos episod din „Rivalitatea I-5”

Flaviu Ilie

Flaviu Ilie
01.12.2021

Cu ocazia lunii decembrie, Baschet.Ro vă prezintă seria „Meciuri de Poveste”. Astfel, în fiecare zi până la Crăciun, vă vom prezenta un meci legendar din istoria baschetului de peste ocean, jucat la data respectivă, dar în oricare dintre cei 75 de ani de la înființarea ligii.

Seria debutează cu povestea confruntării dintre Portland Trail Blazers și Seattle SuperSonics de la 1 decembrie 1990.

La acel moment, Trail Blazers aveau un record de 12-1. Singurul eșec venise împotriva celor de la Los Angeles Lakers, echipă ce avea să îi elimine și în finala Conferinței de Vest.

Clyde Drexler era cel mai bun jucător al echipei la acel moment, dar era în același timp înconjurat de o sumedenie de colegi ce au jucat la un moment dat în carierele lor în All-Star Game. Kevin Duckworth, Buck Williams, Danny Ainge, Terry Porter și regretatul Clifford Robinson se aflau în lotul echipei antrenate de Rick Adelman. Toți cei cinci baschetbaliști fuseseră numiți all-stars cu cel puțin patru ani înainte sau după acest meci. Și Drazen Petrovic juca pentru trupa din Oregon, dar era accidentat la acel moment.

De cealaltă parte, SuperSonics începuseră dezamăgitor sezonul, cu patru victorii și șapte eșecuri.

Xavier McDaniel era liderul echipei la acel moment. Cunoscut mai mult pentru abilitățile sale defensive, el înregistra medii de 24 de puncte, 6 recuperări și 2.5 pase decisive în primele 12 meciuri. Disputa cu Portland avea să fie printre ultimele ale lui X-Man în tricoul lui Seattle, înaintea transferului său la Phoenix Suns. Alte nume cunoscute din acea echipă erau Gary Payton, Shawn Kemp (aflați la început de carieră) și Dana Barros, unul dintre cei mai buni aruncători de la distanță al acelor vremuri. Echipa era pregătită de K.C. Jones.

Încleștarea în cauză avea o însemnătate mare, întrucât consemna un nou episod din „Rivalitatea I-5”. Portland și Seattle sunt despărțite de Autostrada I-5, iar orice confruntare dintre cele două echipe reprezenta o tensiune enormă pentru fanii și jucătorii celor două formații. Acest meci s-a disputat în Seattle Center Coliseum.

Cele două linii de start au fost următoarele:

Portland Trail Blazers: Terry Porter, Clyde Drexler, Jerome Kersey, Buck Williams, Kevin Duckworth.

Seattle SuperSonics: Gary Payton, Sedale Threatt, Derrick McKey, Xavier McDaniel, Michael Cage.

Gazdele au început mai bine partida, iar starul echipei, McDaniel avea 7 puncte în primele minute ale disputei. După un layup în tranziție al lui Gary Payton, trupa lui K.C. Jones conducea cu 13-6. Cei de la Portland au continuat să rateze oportunități bune la inel, astfel că după 12 minute de joc, scorul era 20-25 pentru Seattle.

Cu trei minute scurse din al doilea act, Wayne Cooper avea ocazia să își aducă echipa în avantaj, dar a ratat singur de la semi-distanță. Olden Polynice a răspuns cu un cârlig la coșul advers, înainte ca tripla lui Ainge să ducă scorul la 30-29 pentru trupa lui Adelman. Dana Barros a înscris în două posesii consecutive și scorul era 33-30. Polynice a reușit un coș cu fault și la jumătatea sfertului, iar Seattle conducea cu 36-30. După un parțial de 17-9, cei de la Sonics conduceau cu 53-39 la pauza mare.

Defensiva celor de la Blazers a arătat ceva mai bine în sfertul trei, dar mingile pierdute le-au permis adversarilor să își alimenteze ofensiva cu puncte în tranziție. Penultimul act a consemnat scorul de 24-24, iar oaspeții aveau de recuperat 14 puncte în ultimul sfert.

Indicațiile lui Adelman au funcționat, iar la jumătatea acestui act, după un coș de la semi-distanță al lui Kersey, scorul era 82-78 pentru Sonics, în urma unui run de 15-5. McDaniel a închis rana din tabăra echipei sale cu un coș dificil dintre doi adversari. Cu un minut și 40 de secunde rămase de jucat, Drexler a înscris pe tranziție, iar Portland prelua conducerea cu 89-88. Cage a reușit un coș cu fault în răspuns. După un turnover al lui Payton, același Drexler înscria fără probleme, iar scorul era 94-91. McDaniels și Threatt au readus pe Seattle în avantaj, iar Kersey a înscris o aruncare liberă pentru a trimite meciul în prelungiri.

În prima repriză suplimentară, Porter și McDaniel s-au duelat de la distanță. Cu două secunde rămase, oaspeții aveau de recuperat un ecart de trei puncte pe tabelă, iar mingea era la ei după un timeout. Același Porter a înscris un coș extrem de dificil din afara semicercului pentru a prelungi suspansul. Se pare că aruncarea a venit după expirarea cronometrului de joc, dar pe atunci nu exista posibilitatea de a revedea fazele.

Elevii lui K.C. Jones conduceau din nou la patru puncte, cu doar opt secunde rămase pe ceas, dar erorile personale au fost din nou taxate. Ainge cu o intercepție și Porter cu un layup au asigurat o a treia repriză de prelungiri. De la 118-122, oaspeții au încheiat cel de-al treilea act suplimentar cu un parțial de 12-2, pentru a se impune în cele din urmă cu 130-124.

Xavier McDaniel a avut 41 de puncte, 7 recuperări și 6 pase decisive cu 50% din acțiune. De cealaltă parte, protagonistul spectacolului a fost Terry Porter, cu 38 de puncte, 6 recuperări și 6 pase decisive și 14/23 aruncări din acțiune.

SuperSonics au încheiat acest sezon cu 41 de victorii și 41 de înfrângeri, iar Trail Blazers au avut cel mai bun record din NBA, cu 63 de succese și 19 eșecuri.

Cele două trupe s-au întâlnit și în play-off, în prima rundă a Conferinței de Vest. Pe atunci, seriile erau pe formatul „Best of 5”. După 2 victorii ale lui Portland, Seattle a câștigat două meciuri consecutive. În meciul decisiv, Blazers s-au impus cu 119-107, pe teren propriu.

Meciul complet poate fi urmărit în cele două videoclipuri:

*foto: nbcsports.com

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!