CSM Ploiești este din nou campioana României la U18
4 ore în urmăUCAM Murcia, la câteva secunde de un succes mare în Spania
5 ore în urmăSCM U Craiova - U BT Cluj-Napoca este prima semifinală a Ligii Naționale de Baschet Masculin
6 ore în urmăSCM U Craiova este a treia semifinalistă a Ligii Naționale de Baschet Masculin
7 ore în urmăPhiladelphia 76ers a reușit imposibilul și a eliminat-o pe Boston Celtics
10 ore în urmă
Campioana NBA din 2015, 2017 și 2018 parcurge o perioadă foarte dificilă, fiind lipsită de cei mai importanți jucători ai săi: Steph Curry, Klay Thompson și Draymond Green. Prin urmare, în acest început de sezon, Golden State Warriors a încasat șapte înfrângeri, ultima venind pe terenul lui Minnesota Timberwolves: 125-119.
Dacă în alte rânduri, adversarele formației din California ajungeau la avantaje de 15, 20, 25 de puncte, în schimb, cu Minnesota Timberwolves nu a fost așa. Confruntarea a fost echilibrată, cea mai mare diferență fiind de opt puncte în favoarea lui Golden State Warriors.
Principalul factor care a ținut-o pe trupa lui Steve Kerr în meci a fost D'Angelo Russell. Jucătorul de 23 de ani a reușit cea mai bună evoluție din cariera sa, însă finalul nu a fost unul fericit. Chiar dacă, la finalul celui de-al treilea act, Golden State Warriors conducea cu 86-80, gazdele au revenit în joc și au trimis partida în prelungiri: 110-110.
În cele cinci minute suplimentare, energia oaspeților a fost la pământ și baschetbaliștii Minnesotei au profitat de acest aspect. Towns & Co. au evoluat foarte bine și și-au adjudecat o victorie dificilă, încheiată cu scorul de 125-119.
D'Angelo Russell a reușit un record personal de puncte, finalizându-și prestația cu 52 de puncte, 9 recuperări, 5 pase decisive, 3 intercepții și 2 capace. Ceilalți doi baschetbaliști ai lui Warriors aflați în double-digits au fost Alec Burks (18 puncte, 9 recuperări, 2 capace, o pasă decisivă) și Eric Paschall (12 puncte, o recuperare, o pasă decisivă).
În schimb, gazdele au avut cinci jucători cu peste zece puncte înscrise: Andrew Wiggins (40 de puncte, 7 pase decisive, 5 recuperări, 3 capace), Karl-Anthony Towns (20 de puncte, 14 recuperări, 4 pase decisive, un capac), Robert Convington (17 puncte, 11 recuperări, 5 intercepții, 3 capace), Jake Layman (14 puncte, 5 recuperări, un capac) și Josh Okogie (14 puncte, 7 recuperări, 2 intercepții, o pasă decisivă, un capac).
Cu cinci victorii și trei înfrângeri, Minnesota Timberwolves se află pe locul al 9-lea, însă este la egalitate cu Houston Rockets, echipa de pe poziția a 5-a. În schimb, Golden State Warriors, cu două meciuri câștigate și șapte pierdute, este penultima în conferința de Vest.
*foto: David Sherman/NBAE
Un baschetbalist din NBA este convins că poate învinge pe oricine la un due...
Nikola Jokic: "Dacă eram în Serbia ne dădeau pe toți afară"
Miikka Muurinen și-a ales următoarea echipă
Cooper Flagg este debutantul anului în NBA
Shaquille O'Neal a elogiat un baschetbalist de la San Antonio Spurs
Banchero și Cunningham au fost titularii unui nou record
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!