BAXI Manresa, echipa lui Emi Cățe, învinsă de penultima clasată din campionatul Spaniei
15 ore în urmăCSM Constanța a anunțat despărțirea de Sean East II
16 ore în urmăSurpriză în Germania! BG Hessing Leitershofen, echipa lui Dragoș Diculescu, eliminată prematur din play-off-ul ligii a treia
20 ore în urmăCristian Achim rămâne realist înaintea play-off-ului: „Important este să luăm lucrurile pas cu pas”
21 ore în urmăTomas Rinkevicius, mândru de jucătorii săi la finalul sezonului regulat: „Vreau să le mulțumesc”
22 ore în urmăFiind un joc foarte distractiv, pokerul face parte din rutina săptămânală a multor foști și actuali jucători de baschet. Relațiile dintre jucători au devenit și mai bune datorită serilor petrecute împreună la poker, iar nume precum Michael Jordan ori Chris Paul sunt printre cele mai cunoscute când vine vorba despre baschetbaliști pasionați de acest joc.
Așadar, iată care sunt 5 dintre cei mai cunoscuți foști și actuali jucători de baschet pasionați de poker:
1. Michael Jordan - Considerat de multă lume cel mai bun jucător de baschet din istorie, Michael Jordan a dezvoltat o mare pasiune pentru poker încă din perioada în care era în activitate. Mai exact, din anii '90 începuse să joace poker în mod constant cu colegii săi de la Chicago Bulls, dar și de la naționala SUA. De altfel, în 1992, când echipa SUA a câștigat medalia de aur de la Jocurile Olimpice, Jordan a jucat poker în fiecare seară alături de colegii săi. Dincolo de pasiunea pentru poker, Jordan are un palmares fabulos. A câștigat de 6 ori titlul în NBA și a fost desemnat tot de atâtea ori cel mai bun jucător al finalelor. De cinci ori a primit titlul NBA Most Valuable Player, iar de 14 ori a fost prezent la NBA All-Star Game. De trei ori a fost chiar MVP-ul All-Star Game-ului.
2. Draymond Green - Jucătorul celor de la Golden State Warriors este foarte pasionat de poker, în special de texas holdem. De altfel, pasiunea pentru poker l-a determinat să îi ceară ajutorul lui Phil Hellmuth, unul dintre cei mai buni jucători din istorie. A participat și la un show din SUA dedicat celebrităților, denumit Poker After Dark, unde nu s-a descurcat prea bine însă. În orice caz, Draymond Green este un jucător cu un CV impresionant când vine vorba despre baschet, fiind triplu campion în NBA cu Golden State Warriors (în 2015, 2017 și 2018), echipă la care joacă de un deceniu. De patru ori a participat și la NBA All-Star Game (2016, 2017, 2018 și 2022). Cu echipa SUA, el este dublu campion olimpic, în 2016 la Rio și în 2020 la Tokyo.
3. Chris Paul - Și el a luat lecții de la legendarul Phil Hellmuth, care l-a lăudat pentru faptul că "spiritul competitiv îi permite să se adapteze excelent la poker". Chris Paul este un jucător căruia nu îi place să piardă, iar acest lucru a ieșit în evidență și în momentele în care a fost văzut jucând poker alături de alte celebrități. Are un stil agresiv și îi plac riscurile. Legitimat din 2020 la Pheonix Suns, Chris Paul a mai jucat în carieră la New Orleans Hornets (2005-2011), Los Angeles Clippers (2011-2017), Houston Rockets (2017-2019) și Oklahoma City Thunder (2019-2020). El a fost selecționat de 12 ori la NBA All-Star Game, iar la ediția din 2013 a fost desemnat MVP. Totodată, de patru ori a prins echipa ideală a celor mai buni jucători din NBA. Cu naționala SUA are în palmares două titluri olimpice, câștigate în 2008 la Beijing și în 2012 la Londra.
4. Stephen Curry - Pasiunea pentru poker nu apare doar când joacă alături de colegi, întrucât Stephen Curry a fost văzut jucând inclusiv în cazinouri din Withefish, Montana. Cel mai des joacă însă alături de colegul său, Draymond Green. De altfel, la un moment dat cei doi au jucat și în scopuri caritabile, iar Curry a publicat un mesaj pe Twitter în care a cerut sprijinul oamenilor pentru a-și învinge prietenul.
😂😂😂 Y’all help a brother out! https://t.co/Oa8GOO1Bl2
— Stephen Curry (@StephenCurry30) February 7, 2022
Stephen Curry este legitimat la Golden State Warriors din 2009 și a câștigat titlul în NBA cu această echipă de trei ori, în 2015, 2017 și 2018. El a fost desemnat cel mai bun jucător din NBA de două ori, în 2015 și 2016. De asemenea, de opt ori a participat la NBA All-Star Game, iar în 2022 a fost desemnat MVP-ul acestui eveniment.
5. Charles Barkley - Fostul mare baschetbalist adoră pokerul și juca alături de Magic Johnson, Michael Jordan și Scottie Pippen. "Jordan și Magic erau la un nivel complet diferit față de mine și de Scottie. Era ceva incredibil și foarte amuzant să jucăm împreună", a povestit Charles Barkley, citat de Insider. Și Charles Barkley a avut o carieră frumoasă, reușind să joace pentru Philadelphia 76ers (1984-1992), Pheonix Suns (1992-1996) și Houston Rockets (1996-2000). El a fost desemnat MVP-ul din NBA în 1993 și a participat de 11 ori la NBA All-Star Game. De cinci ori a fost ales în echipa ideală din NBA. Totodată, în palmaresul său se mai află și două medalii olimpice cu naționala SUA, câștigate în 1992 și 1996.
*foto: captură youtube
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!