Mihai Silvășan: „Campionatul României este cel mai important obiectiv pe care îl avem în acest moment”
9 ore în urmăÎnfrângere categorică pentru CSO Voluntari în fața lui SYNTAINICS MBC în finala mică din ENBL
9 ore în urmăCampionatul Mondial din 2031 va avea loc în Europa
9 ore în urmăPistons a câștigat pentru prima dată din 2008 pe teren propriu în play-off
10 ore în urmăMonyea Pratt, înainte de seria cu U-BT: „Sunt foarte încrezător, ca întotdeauna.”
11 ore în urmă
După ce în această perioadă de transferuri a fost curtat de mai multe echipe din NBA – inclusiv New York Kincks, intrați „pe fir” în ultima sută de metri – Chris Andersen a decis să rămână în Florida, la Miami Heat, chiar dacă echipa nu va mai beneficia în sezonul viitor de aportul lui Lebron James.
Aflat în postura de jucător liber de contract, „Birdman” a ajuns la un acord pe mai mulți ani cu oficialii celor de la Miami Heat. În vârstă de 36 de ani, americanul născut în California, la Long Beach, și-a început cariera în 1999 și, chiar dacă nu a fost draftat în acel an în NBA, a ajuns în cele din urmă la Denver Nuggets în anul 2001, trecând ulterior la New Orleans Hornets, „Nuggets” din nou, iar în 2013 a reușit cea mai mare performanță a sa, titlul de campion al NBA cu Miami Heat.
În total, Andersen a petrecut în NBA 12 sezoane, iar Miami Heat a reprezentat poate o etapă importantă în cariera sa de profesionist, în afara faptului că a reușit să câștige titlul de campion, Heat reprezentând echipa la care „Birdman” s-a reinventat ca jucător.
Se pare că după ce l-au pierdut pe Lebron James, cei de la Heat nu mai vor să renunțe la vreun jucător, Mario Chalmers semnând și el un nou contract pe doi ani, fiind plătit cu 8 milioane de dolari. Miami este singura echipă din cariera lui Chalmers, draftat în 2008. Jucătorul se va afla la cel de-al șaptelea sezon pentru finalista din sezonul trecut, cu care a reușit să și câștige două titluri de campion al campionatului nord-american de baschet.
*Foto: zimbio.com
Știm cei 3 finaliști din cursa pentru MVP-ul sezonului regulat din NBA
Ajutor din NBA pentru Luka Doncic la naționala Sloveniei
VIDEO. Accidentare horror suferită de Victor Wembanyama în meciul al doilea...
Wembanyama, MVP-ul lui San Antonio Spurs la prima apariție din playoff-ul N...
Orlando Magic și Phoenix Suns au obținut ultimele bilete pentru play-off-ul...
Știm cei 3 finaliști din cursa pentru MVP-ul sezonului regulat din NBA
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!