Pentru a doua oară în actualul sezon, U-BT Cluj o va întâlni pe Steaua Roșie
1 oră în urmăJurica Golemac nu mai este antrenorul lui Dubai Basketball
1 oră în urmăRareș Trandafir își va continua cariera în Statele Unite ale Americii
2 ore în urmăVictorie de Paște pentru UCAM Murcia în fața lui Granada
2 ore în urmăNaționala României și-a aflat adversarele din precalificările pentru Campionatul European din 2029
1 zi în urmă
Credem foarte mult în valoarea cărților și în puterea lor de a ne arăta niște fațete, niște perspective care nu sunt întotdeauna vizibile publicului larg. De aceea, vă recomandăm o carte despre baschet care pe noi ne-a impresionat și ne-a adus mai aproape de acest sport.
La începutul acestei săptămâni, redacția Baschet.ro, în colaborare cu editura Pilot Books, a organizat un concurs la capătul căruia șase persoane au câștigat un exemplar al cărții 11 inele, povestea celor 11 titluri cucerite de Phil Jackson, în calitate de antrenor al Chicago Bulls și Los Angeles Lakers.
Așadar, cei trei câștigători de pe site-ul nostru sunt Markus, Lupu Alin și DRG, iar cei trei câștigători de pe Instagram sunt _dinu_patrick_pbp57, miruna.crasnic și andrei_dumi28.
Pentru a intra în posesia cărții, vă rugăm să trimiteți un mail la adresa office (at) baschet.ro, care să conțină următoarele informații: nume, prenume, adresa de livrare și număr de telefon.
Felicitări câștigătorilor și vă mulțumim tuturor pentru participare!
*foto: Andy Hu/unsplash.com
După rezilierea contractului, Jaden Ivey a fost surprins predicând în strad...
Luka Dončić va beneficia de tratament în Europa pentru accidentarea suferit...
Doi jucători de la Charlotte Hornets au reușit faza zilei în NBA
După rezilierea contractului, Jaden Ivey a fost surprins predicând în strad...
Luka Dončić va beneficia de tratament în Europa pentru accidentarea suferit...
Wembanyama a ieșit accidentat din meciul cu Philadelphia. Video
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!