Dinamo învinge la Sibiu și își deschide o ușă importantă la top 4 la finalul sezonului regulat
5 ore în urmăUnul dintre cei mai importanți baschetbaliști ai lui Olympiacos a fost implicat într-un conflict cu un fan al echipei adverse
8 ore în urmăDragan Petričević: „Arbitrajul a fost execrabil!”
9 ore în urmăMihai Silvășan: „Sunt foarte mândru de felul în care am luptat în a doua repriză”
13 ore în urmăDebut modest pentru Isiah Osborne în maioul lui Rapid București
14 ore în urmă
Detroit Pistons a reușit să producă surpriza nopții de miercuri spre joi în NBA. Cu nu mai puțin de 18 echipe aflate în acțiune, probabil cel mai interesant meci s-a dat între Pistons și Boston Celtics, care veneau după o serie de șase victorii consecutive, dar care a fost oprită de gazde, învingându-i cu un categoric 117-97.
Pistons au avut un început fulminant de meci, prevăzut de puțini, cu un parțial de 13-2 prin care s-au distanțat la o diferență de două cifre în doar câteva minute. Campioana en-titre s-a trezit ceva mai târziu și a reușit chiar să conducă, însă triplele lui Beasley au făcut ca scorul primelor 12 minute să indice 29-20. Celtics s-au văzut nevoiți să lupte pentru a echilibra meciul și, treptat, au făcut-o, având o repriză senzațională la capitolul aruncărilor de afară. Cu excepția unui lay-up, toate punctele din sfertul secund au venit de la distanță, iar la pauza mare tabela arăta o egalitate perfectă, 55-55.
Gazdele au fost echipa care a părut mai motivată în primele minute ale părții secunde, refăcând diferența de două cifre în fața unui Celtics care nu mai avea același succes al aruncărilor de afară. Aceasta a făcut ca Pistons să își liniștească meciul pentru actul decisiv, în care au intrat cu un avantaj solid, scor 90-79. Pistons nu au avut nicio emoție în a-și asigura victoria, marcând opt puncte consecutive în debutul actului decisiv, ceea ce le-a adus un +20 pe care l-au menținut până la finalul meciului, producând o surpriză considerabilă și învingând Boston Celtics pe propriul teren cu 117-97.
Malik Beasley a fost desemnat MVP-ul confruntării, semnând 26 de puncte, 5 recuperări și 2 pase decisive, iar Cade Cunningham a încheiat cu un double-double, având 21 de puncte și 11 recuperări. Pentru Boston Celtics, Jayson Tatum a terminat cu 27 de puncte, 6 recuperări și 3 assist-uri, fiind urmat de Payton Pritchard, care s-a remarcat cu 18 puncte, 3 recuperări și 4 pase decisive.
Pentru Detroit Pistons, aceasta este o premieră, reușind să pună capăt unei secete de rezultate negative în fața Boston Celtics, care dura din februarie 2022, când obțineau ultimul succes împotriva campioanei en-titre. De atunci, Celtics au înregistrat 12 victorii consecutive, inclusiv trei obținute în actuala stagiune.
În ciuda acestui eșec, Boston Celtics rămâne pe locul secund în Conferința de Est, la o diferență considerabilă de prima poziție, cu un bilanț de 42-17. De partea cealaltă, Detroit Pistons continuă lupta pentru un loc în play-off-ul aceleași conferințe, având un record de 33-26.
Rezultatele complete din NBA în noaptea de miercuri spre joi:
Shai Gilgeous-Alexander depășește recordul lui Wilt Chamberlain
VIDEO. Moment istoric în NBA: Bam Adebayo a marcat 83 de puncte în meciul c...
Shai Gilgeous-Alexander câștigă un duel epic cu Nikola Jokic, după două tri...
Shai Gilgeous-Alexander câștigă un duel epic cu Nikola Jokic, după două tri...
Reacțiile starurilor și legendelor din NBA, după ce Bam Adebayo a depășit p...
VIDEO. Moment istoric în NBA: Bam Adebayo a marcat 83 de puncte în meciul c...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!