Dinamo și CSU Sibiu au închis sezonul cu victorii în deplasare
2 zile în urmăCristian Achim, după calificarea în finală: „Sunt foarte bucuros pentru victorie și calificare”
3 zile în urmăSayeed Pridgett, eroul Oradiei: „Mi-am asumat aruncarea și sunt foarte bucuros că am marcat”
3 zile în urmăS-au stabilit locurile 5-8: Cine prinde cupele europene și cine rămâne pe dinafară?
4 zile în urmăSCM Timișoara închide seria cu CSM Târgu Mureș în minimum de meciuri
4 zile în urmăNoaptea de luni spre marți a fost o noapte plină de baschet în NBA, cu nu mai puțin de 13 partide, în care s-au remarcat majoritatea echipelor cu șansa a doua. Pistons a avut-o ca victimă pe Lakers, după Phoenix, în timp ce Golden State Warriors a ajuns la trei înfrângeri în ultimele patru jocuri, după un nou eșec suferit cu Indiana Pacers.
Poate cel mai echilibrat meci al nopții de luni spre marți s-a dat între Los Angeles Lakers și Detroit Pistons. Echipa lui LeBron James a dictat ritmul în primele minute și a condus inclusiv la trei posesii, dar, ușor, ușor, Pistons și-au intrat în ritm și au preluat conducerea. Deși au avut o evoluție oscilantă în sfertul secund, Lakers au intrat la cabine cu 64-62. La revenirea de la vestiare, oaspeții au intrat cu un alt tonus și au diminuat semnificativ din diferență în primele minute. Pistons au continuat să domine și au revenit la conducere, reușind, în actul decisiv, să se distanțeze la o diferență de două cifre, iar astfel și-au asigurat victoria cu 114-117.
LeBron James a fost MVP-ul partidei, terminând în triple-double cu 28 de puncte, 11 recuperări și 11 assisturi, în timp ce Anthony Davis a adunat 19 puncte și 10 recuperări. Pentru Pistons, s-au remarcat Malik Beasley, cu 21 de puncte și 5 recuperări, urmat de Cade Cunningham, care a contabilizat 20 de puncte, 5 recuperări și 10 pase decisive.
O altă surpriză, puțin preconizată, a fost înregistrată în confruntarea dintre Golden State Warriors și Indiana Pacers. Oaspeții au avut un start bun, creându-și un avantaj solid încă după primele minute, care a început să se diminueze semnificativ până la finalul primelor 12 minute, când Warriors au început să opună rezistență. Pacers au făcut ce au vrut cu apărarea gazdelor în sfertul secund și au intrat la vestiare cu un avantaj considerabil, 54-62. Echipa lui Curry a revenit ceva mai bine de la cabine, reușind să intre în ultimul act cu un handicap de doar patru puncte. Ultimul act a fost extrem de echilibrat, dar Pacers au forțat atât cât să își adjudece succesul cu scorul final de 105-111.
Jonathan Kuminga a fost principalul marcator al confruntării, cu 26 de puncte, 8 recuperări și 4 assisturi, în timp ce Andrew Wiggins a strâns 16 puncte, 4 recuperări și 4 pase decisive. De partea cealaltă, Myles Turner și-a ajutat echipa cu 23 de puncte și 10 recuperări, iar Pascal Siakam a contribuit cu 20 de puncte și 5 recuperări.
Cea mai categorică victorie a serii a fost obținută de Denver Nuggets în partida cu Phoenix Suns, care se anunța extrem de disputată, dar lucrurile au luat o întorsătură neașteptată. Startul confruntării a fost unul destul de echilibrat, în care ambele echipe s-au anihilat reciproc, dar cu un mic plus pentru Nuggets. În sfertul secund, ambele echipe au avut prestații oscilante, dar tot trupa lui Jokic a fost mereu cu un pas în față, iar la cabine se intra cu 55-51. La revenirea de la vestiare, gazdele s-au distrat cu apărarea adversă, care a fost pusă în șah mat pe tot parcursul sfertului trei, iar meciul era ca și jucat, având un avantaj de +20. Ultimul act a fost unul cu puține puncte, sărac în realizări, dar suficient pentru ca Nuggets să-i demoleze pe Phoenix, învingând cu 117-90.
Nikola Jokic a fost omul confruntării, trecându-și în cont 32 de puncte și 7 assisturi, iar Michael Porter jr. a terminat cu 24 de puncte, 6 recuperări și 4 pase decisive. Pentru Phoenix Suns, s-au remarcat Kevin Durant cu 23 de puncte și 9 recuperări și Bradley Beal cu același număr de puncte, 23.
În celelalte meciuri din NBA s-au înregistrat următoarele rezultate:
*Foto: Facebook/Detroit Pistons
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!