Cunoaștem cele patru echipe care au mai rămas în lupta pentru promovarea în LNBM
18 ore în urmăVictorie fără probleme pentru UCAM Murcia în fața lui Basquet Girona
18 ore în urmăDubai Basketball și KK Partizan sunt primele două echipe care s-au calificat în semifinalele ABA League
19 ore în urmăVa reuși Valencia să treacă de Panathinaikos?
19 ore în urmăLuptă crâncenă între Timberwolves și Spurs
19 ore în urmă
Fred Klein, cel mai loial fan al celor de la New York Knicks, s-a stins din viață la vârsta de 85 de ani, după ce a fost diagnosticat cu COVID-19.
Klein a avut abonament pentru toate meciurile echipei din New York din 1959 până în prezent. Acesta a fost primul "superfan" al echipei, fiind prezent la partidele din Madison Square Garden chiar înainte de faimosul Spike Lee.
Klein a trăit în Manhattan toată perioada vieții, legând o prietenie strânsă cu celebrul analist Walt Frazier, alături de care a deschis restaurantul “Clyde’s Wine and Dine”.
Chiar dacă în ultimii ani nu a putut să se bucure de abonamentul deținut, din cauza bolii Alzheimer, soția sa a asigurat pe toată lumea că Fred nu a pierdut niciun meci al celor de la Knicks, trâind partidele la intensitate maximă în fața micului ecran.
Organizația New York Knicks a transmis condoleanțe familiei îndurerare prin intermediul paginii oficiale de Facebook.
Mai citiți și:
James Dolan depistat pozitiv cu COVID-19
*foto: nypost.com
O legendă din wrestling îl ia la rost pe Luka Doncic
Luptă crâncenă între Timberwolves și Spurs
Knicks și Spurs au obținut ultimele victorii din play-off în NBA
Pistons și Thunder au obținut primele victorii din seriile cu Cavs și Laker...
O legendă din wrestling îl ia la rost pe Luka Doncic
Knicks și Spurs au obținut ultimele victorii din play-off în NBA
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!