Controversa privind unul dintre sponsorii principali de la Steaua Roșie Belgrad
1 oră în urmăMihai Silvășan, despre Steaua Roșie: „Probabil cel mai puternic adversar cu care ne vom întâlni anul acesta”
2 ore în urmăUn nou gigant vine la Cluj: Steaua Roșie, primul adversar pentru U-BT în Top 8
2 ore în urmăDillon Brooks, arestat și cercetat de poliție pentru conducere sub influența substanțelor interzise
6 ore în urmăAnthony Edwards se gândește la retragere
6 ore în urmăMiami Heat a pierdut vineri, 6 martie, meciul cu Washington Wizards, scor 99-97. Fără Dwyane Wade, Chris Bosh sau Luol Deng, Heat ajunsese la un moment dat la un deficit de 35 de puncte! Însă în ultimele două sferturi au recuperat extraordinar, ajungând chiar posibilitatea să câștige partida în ultima fază a meciului. Cârcotașii ar putea spune că cei de la Miami au încercat chiar orice ca să câștige partida, în special după ce la o fază au jucat cu 6 oameni contra 5.
Udonis Haslem nu a văzut la timp că a fost chemat pentru schimbare și până a ajuns el pe banca de rezerve arbitri au dat drumul la joc. Astfel s-au trezit în situația ca Miami să aibă șase oameni pe parchet în același timp. Totuși, unul dintre arbitri a observat imediat și a acordat fault tehnic echipei din Florida. Totuși această fază amuzantă nu a lăsat urmări întrucât Heat a ratat prin Napier aruncarea când se aflau „în superioritate numerică”, iar Wizards au ratat prin Bradley Beal aruncarea liberă, primită ca urmare a faultului tehnic.
Dillon Brooks, arestat și cercetat de poliție pentru conducere sub influenț...
Anthony Edwards l-a depășit pe Kobe Bryant într-un clasament al marcatorilo...
Lebron James doboară alt record, deținut de Kareem Abdul-Jabbar
Care sunt jucătorii NBA cu cele mai mari venituri în 2026
Anthony Edwards l-a depășit pe Kobe Bryant într-un clasament al marcatorilo...
Kon Knueppel l-a egalat pe Michael Jordan în anul de debut
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!