U-BT Cluj întâlnește Krka Nove Mesto în ABA League
18 ore în urmăNighael Ceaser, meci aproape perfect cu Neptunas Klaipeda
19 ore în urmăVictorie la mare luptă pentru KK Bosna împotriva lui KK Cedevita
19 ore în urmăUCAM Murcia, două victorii din tot atâtea posibile în TOP 16 din Europe Cup
20 ore în urmăNebojsa Vidic, nemulțumit de calitatea parchetului din Sala Polivalentă din Craiova
20 ore în urmă
Opt meciuri au avut loc în noaptea de luni spre marți (06.12) în NBA, dintre acestea unul având nevoie de două reprize suplimentare, iar altul s-a decis la limită.
Houston Rockets și Philadelphia 76ers au oferit un duel spectaculos încheiat după două reprize de overtime la capătul unui joc cu 11 schimbări la conducere și de 11 ori a fost egalitate. Philly a fost cea care a deschis mai bine partida și a condus aproape în întregime pe parcursul primei reprize, Houston reușind să intre la cabine cu 56-55.
Texanii au preluat apoi inițiava în sfertul trei și în debutul sfertului patru aveau un avantaj de 9 puncte, pe care l-au irosit, jocul intrând în overtime după 108-108. Prima repriză de prelungiri s-a încheiat cu libera lui Porter Jr. (117-117), Houston având o șansă irosită de a câștiga, dar apoi a controlat a doua repriză suplimentară și s-a impus în cele din urmă cu 132 la 123.
Jalen Green (27 de puncte, 7 pase decisive) și Kevin Porter Jr. (24 de puncte, 6 recuperări) au fost liderii lui Rockets. Joel Embiid (39 de puncte, 7 recuperări) și Tobias Harris (27 de puncte, 7/8 de la distanță, 4 recuperări, 3 intercepții) s-au remarcat de la Sixers.
Într-un duel în care au fost implicate două formații din Conferința de Vest, Dallas Mavericks a trecut pe teren propriu într-o manieră clară de Phoenix Suns, 130-111, texanii având aproape 70 de puncte marcate până la pauza întâlnirii. LA Clippers a putut să treacă de Charlotte Hornets cu reușita lui Kawhi Leonard cu 1.4 secunde până la final, 119 la 117 și a întrerupt o serie de două eșecuri.
Celelalte rezultate ale serii:
*foto: nba.com
New York Knicks a trecut de San Antonio Spurs în finala Cupei NBA
New York Knicks a trecut de San Antonio Spurs în finala Cupei NBA
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!