Stiri

Ciprian Ciucu: „Dimineața la cafea, dau drumul la YouTube și mă uit ce s-a jucat în NBA noaptea trecută”

Flaviu Ilie

Flaviu Ilie
09.12.2025

În acest weekend, în paralel cu meciul de gală de la Cluj dintre U-BT și Partizan Belgrad, la București aveau loc alegerile pentru desemnarea noului primar al Capitalei. Ciprian Ciucu a fost câștigătorul detașat al acestei curse, primind susținerea din partea a peste 211 mii de bucureșteni.

Anterior, Ciucu era primar al Sectorului 6 din București. Noul primar general al Capitalei și-a afirmat în mai multe rânduri pasiunea sa pentru baschet și a fost adesea prezent la evenimentele Sport Arena.

Cu prilejul victoriei sale de duminică, am realizat un interviu cu noul primar despre pasiunea lui pentru sportul cu mingea la coș. Ciprian a început prin a ne povesti cum a început povestea sa cu baschetul.

„Eu am învățat doi ani într-un liceu din cartier, iar ultimii doi ani i-am învățat în Liceul Spiru Haret din centru. Acolo, directorul liceului avea cumva o politică să atragă jucători de baschet, inclusiv de la cluburi sportive, de la echipa națională, chiar dacă aveau sub 18 ani. El voia să câștige toate campionatele de baschet, Cupa Liceelor.

Din cauza acestui motiv, tot liceul era înflăcărat cu baschetul, iar eu, ca să mă integrez, a trebuit să învăț să joc baschet, ca să fiu și eu luat în seamă. Era foarte popular sportul atunci. De atunci am început să joc baschet foarte des și m-am îndrăgostit de acest sport. Când am ocazia, mă duc să joc baschet.

Apropo, am fost și în clasă cu Virgil Căruțașu. Mergeam cu ei pe stradă și ei erau foarte înalți, lumea se uita după noi. Eu nu eram așa înalt (n.r. râde). Eu n-am prins niciodată echipa liceului fiindcă nu eram atât de bun. Mă apucasem de un an sau doi de baschet, ei jucau de mici, dar eram prieteni.”

În vârstă de 47 de ani, Ciucu are deja foarte multe sezoane de NBA urmărite la activ. El ne-a menționat că nu are o echipă favorită, ci se ghidează în funcție de jucătorii care îl atrag și după statutul echipelor în lupta la titlu, preferând să nu sară în barca favoriților.

„Înainte îmi plăcea foarte mult Michael Jordan, dar întotdeauna am avut favorite în funcții de generații, nu în funcție de un club. Nu m-a impresionat neapărat o franciză, ci generația sau un jucător așa că echipele favorite mi le aleg după jucătorii care îmi plac, mai ales că astăzi în NBA se schimbă foarte des jucătorii.

Mi-a plăcut foarte mult în generația lui Jordan de Utah Jazz, cu John Stockton și Karl Malone, dar mie în special îmi plăcea de Stockton. Întotdeauna mi-au plăcut challengerii, nu campionii. Nu avea totuși cum să nu îți placă Jordan. Și acum este sportivul meu preferat.

După aceea au fost diferite dinastii care au arătat foarte bine, ca cea de la Golden State, cu Splash Brothers, Draymond și așa mai departe. Îmi plăcea OKC când era și Durant acolo, cu Westbrook și acea generație. Mi-a plăcut foarte mult echipa aceea a Pistons, care era underdog și a câștigat titlul prin foarte multă muncă și un joc de echipă foarte bună.”

Ciprian Ciucu ne-a menționat și ce echipe îl pasionează în NBA-ul de astăzi. Printre acestea se numără formațiile europenilor Doncic și Jokic. De asemenea, el ne povestește pe scurt și despre un meci de NBA urmărit din tribune.

„În ultimul timp mi-a plăcut foarte mult Luka Doncic. Am urmărit foarte mult Dallas Mavericks până la greșeala secolului, cel mai prost trade din istorie, când Nico l-a vândut la Lakers. Mă uit așadar după jucători, nu după franciză, fiindcă jucătorii se schimbă ca șosetele de către echipă. Și Giannis este posibil să plece.

Evident, îmi place foarte mult ce se întâmplă în Denver, unde Jokic și Murray sunt fabuloși. Urmăresc Lakers acum, fiindcă e LeBron acolo, iar împreună cu Doncic și Reaves mi se pare că fac o treabă extraordinară. Au o echipă foarte bine închegată.

Am văzut și un meci de baschet pe viu, când am nimerit acum doi ani în Phoenix și am prins un meci cu New York. Am reușit să ajung chiar aproape de teren, am făcut chiar și un selfie cu Kevin Durant, dar el nu știe chestia asta. (n.r. râde)”

Pasiunea lui Ciucu pentru baschet este evidențiată chiar și de rutina lui de dimineață. Acesta ne spune că el își începe ziua urmărind rezumate din liga de peste ocean în timp ce își bea cafeaua.

„Ca idee, eu dimineața la cafea nu citesc presa. Dau drumul la YouTube și mă uit ce s-a jucat în NBA noaptea trecută. Știu mai multe despre NBA decât despre Euroligă, Liga Națională sau fotbal, orice.”

Noul primar general al Capitalei ne-a vorbit și despre jucătorul său favorit la ora actuală, Luka Doncic. El compară mentalitatea slovenului cu cea a lui Michael Jordan, pe care îl consideră sportivul său favorit din toate timpurile.

„Anul acesta îl urmăresc pe Luka Doncic, care mi s-a părut fabulos încă de dinainte să vină în NBA. Are mentalitatea aia de killer, cum o avea și Michael Jordan. De multe ori când joc baschet, diferența nu se face pe fizic, ci pe determinare și încrederea în sine.

Mentalitatea face diferența. Uitați-vă la Ja Morant, care e super atletic. Sau Zion Williamson. Chiar și Shaquille O’Neal, dacă îl comparăm cu Kobe Bryant. Și de Kobe Bryant mi-a plăcut enorm.”

De asemenea, l-am întrebat pe Ciucu care sunt amintirile sale favorite cu privire la baschet. Una dintre ele este experiența de a urmări un meci de NBA pe viu. A doua este o poveste de la unul dintre multele meciuri de baschet jucate în parcurile din București.

„Am două amintiri. Una când am văzut un meci în NBA, când am reușit să prind un bilet acolo. Cealaltă este când au venit niște tipi de la club să joace pe teren, fiindcă nu am jucat niciodată la club, am jucat numai pe maidan. Erau foarte aroganți, ne-au subestimat, iar apoi am reușit să îi scoatem la masă, deși erau mult mai titrați. Știu că atunci mi-au intrat.”

În final, l-am întrebat pe Ciprian Ciucu dacă a apucat să urmărească ce s-a întâmplat la Cluj, la meciul cu Partizan. Acesta ne-a menționat că nu a avut ocazia, însă consideră că și Bucureștiul are potențialul unui asemenea eveniment.

„Nu am văzut meciul, în weekend am avut alegeri. Nu am apucat să văd nimic. Cred că putem vedea și în București un astfel de meci. Cu siguranță nu în următorii 2-3 ani, dar potențialul este clar că există.”

*foto: inquamphotos.com, Facebook/Primăria Sectorului 6

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!