Trey Woodbury, susținut într-un mod inedit de colegii săi după suspendarea din ABA Liga
11 ore în urmăLovitura pregătită de Partizan Belgrad în vara anului 2026
13 ore în urmăCât de importantă este pentru U-BT Cluj victoria din BTarena în fața lui Cedevita
14 ore în urmăKöping Stars, echipa lui Dragoș Diculescu, se află la un pas de eliminarea din play-off
15 ore în urmăSteaua Roșie Belgrad a câștigat duelul cu Baskonia în prelungiri
16 ore în urmă
Ismael Kamagate, unul dintre cei mai buni apărători din campionatul Franței și Eurocup în stagiunea precedentă, o părăsește pe Paris Basketball după patru sezoane. Tânărul pivot francez va juca la Olimpia Milano, unde va avea ocazia să debuteze în Euroligă.
Paris Basketball este clubul la care baschetbalistul de 22 de ani și-a început cariera de profesioniști, în sezonul 2019/20. El a jucat meciuri și pentru Centre Federal de Basket-ball, în al treilea eșalon francez. În sezonul 2020/21, Paris a promovat în LNB.
În primul sezon din prima ligă franceză, Kamagate și echipa sa au evitat retrogradarea, pentru ca apoi să primească o invitație în Eurocup în stagiunea 2022/23. Formația din capitala Franței s-a oprit în sferturile de finală ale competiției europene, cedând în fața lui Gran Canaria. În Eurocup, Ismael a avut medii de 9.3 puncte, 8.5 recuperări și 1.5 capace cu un procentaj de 76% al aruncărilor din acțiune.
În sezonul precedent în Campionatul Franței, Kamagate s-a clasat pe locul al patrulea la recuperări, pe locul al treilea la recuperări ofensive, pe primul loc la capace și pe locul 11 la indicele de eficiență. El a înregistrat 9.9 puncte și 7.5 recuperări pe meci.
În draft-ul din 2022, pivotul cu origini ivoriene a fost ales de Denver Nuggets cu cea de-a 46-a opțiune, în runda a doua. Tomas Balcetis, unul dintre managerii echipei, s-a arătat încântat de decizia baschetbalistului de a se transfera în Euroligă. Olimpia Milano a trebuit să îi achite clauza de reziliere.
„Este un jucător care nouă ne place foarte mult. Are potențial să fie un pivot modern în NBA. E excelent în jurul inelului, are procentaje de peste 70% sezonul acesta. Are nevoie doar de mai mult timp și mă refer aici la minute de Euroligă. G-League este util pentru că îți poți urmări jucătorii îndeaproape, dar Euroliga este al doilea nivel din lume. O să joace la acest nivel, la o echipă de top sub îndrumarea unui antrenor foarte bun ca Ettore Messina. O să fie ca o universitate pentru el. Deja are corpul și pachetul de abilități pregătit.”, a declarat Balcetis pentru DNVR Nuggets.
În patru meciuri de Summer League în luna iulie, disputate pentru Denver Nuggets, Kamagate a primit în medie 18.2 minute per partidă în care a înregistrat 6.8 puncte, 6 recuperări, o pasă decisivă și 1.5 capace cu procentaje de 73% din acțiune și 71% de la linia de libere.
*foto: Twitter/@NBAFRANCE
Primul jucător din istoria francizei Celtics care a marcat în 2 meciuri din...
Ce salariu are Yuki Kawamura la Chicago Bulls
O legendă critică epoca modernă din NBA. Tranziția stilului de joc din ulti...
Ce salariu are Yuki Kawamura la Chicago Bulls
VIDEO. Kevin Durant l-a depășit pe Michael Jordan și a urcat în clasamentul...
O legendă critică epoca modernă din NBA. Tranziția stilului de joc din ulti...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!