Ivan Zubac a povestit cât de greu a fost să se despartă de Los Angeles Clippers
7 ore în urmăRoger Grimau va pregăti o echipă din Turcia
7 ore în urmăDuelul dintre CSM Petrolul și FC Argeș va avea loc la mai bine de 40 de km de Ploiești
8 ore în urmăMeciul dintre Steaua Roșie Belgrad și Barcelona a fost decalat
10 ore în urmăZach Hankins, contribuție decisivă în victoria lui Maccabi din EuroLeague
11 ore în urmă
Ivan Zubac (29 de ani) se află la al zecelea sezon consecutiv petrecut în NBA. El este în prezent cel mai bine plătit sportiv croat.
Croatul și-a petrecut o bună parte din perioada în care a evoluat în NBA la Los Angeles Clippers. El a îmbrăcat maioul acestei echipe mai bine de 7 ani, însă în urmă cu aproape două luni a fost obligat să schimbe echipa.
La începutul lunii februarie, Ivan Zubac și Kobe Brown au fost dați de Los Angeles Clippers lui Indiana Pacers pentru Bennedict Mathurin, Isaiah Jackson și anumite selecții în draftul NBA.
La aproape două luni de la această mutare, Zubac a povestit cât de greu a fost să se despartă de Clippers. El a dezvăluit că a discutat cu persoane apropiate mai bine de 5 ore despre momentele frumoase și a recunoscut că atât el, cât și alți oameni au suferit după această plecare.
„A fost greu când Lawrence Frank (președintele lui Clippers) m-a sunat și mi-a spus că se întâmplă asta și apoi vorbeam la telefon cu oamenii de la Pacers și treceam prin toate astea. Atunci m-a lovit faptul că cei de la Clippers plecau în deplasare, așa că m-am gândit că ar fi bine să merg acolo. L-am sunat pe Lawrence, iar el mi-a spus că pot veni oricând doresc.
„Am mers acolo și am găsit mulți oameni înainte să plece în deplasare. Am stat 5 sau 6 ore, nici nu mai știu cât, și am vorbit despre amintiri, despre tot ce am făcut și prin ce am trecut. Mulți oameni plângeau. Și eu am plâns. A fost greu, omule. A fost greu. Întotdeauna crezi că se poate întâmpla – transferuri și toate cele, dar de fapt nu te aștepți niciodată să se întâmple, nu vrei să se întâmple. Când s-a întâmplat, a fost cu adevărat greu”, au fost cuvintele lui Ivan, citat de sportal.rs.
Zubac a evoluat în 513 partide pentru Los Angeles Clippers în sezonul regulat din NBA și a reușit medii de 11.4 puncte, 9.3 recuperări și 1.6 pase decisive.
Primul jucător din istoria francizei Celtics care a marcat în 2 meciuri din...
O legendă critică epoca modernă din NBA. Tranziția stilului de joc din ulti...
VIDEO. Kevin Durant l-a depășit pe Michael Jordan și a urcat în clasamentul...
Ivan Zubac a povestit cât de greu a fost să se despartă de Los Angeles Clip...
VIDEO. Kevin Durant l-a depășit pe Michael Jordan și a urcat în clasamentul...
O legendă critică epoca modernă din NBA. Tranziția stilului de joc din ulti...
1 comentariu la aceasta stire:
Ivica
cu 3 ore în urmă (28.03.2026) RaspundeGrigore, înțeleg că e clar ca nu urmărești NBA-ul, altfel nu îl botezai pe săracul Zubac. Ca autor al unui articol, cât de greu poate îți sa fie sa dai măcar un simplu google înainte să îl publici?
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!