Pentru a doua oară în actualul sezon, U-BT Cluj o va întâlni pe Steaua Roșie
4 ore în urmăJurica Golemac nu mai este antrenorul lui Dubai Basketball
4 ore în urmăRareș Trandafir își va continua cariera în Statele Unite ale Americii
5 ore în urmăVictorie de Paște pentru UCAM Murcia în fața lui Granada
5 ore în urmăNaționala României și-a aflat adversarele din precalificările pentru Campionatul European din 2029
1 zi în urmă
Patru dueluri au avut loc în noaptea de joi spre vineri (16.12) în NBA, o întâlnire având nevoie de overtime și s-a încheiat la trei puncte diferență, ecart care s-a repetat și în primul duel al nopții.
Utah Jazz și New Orleans Pelicans au ajuns în prelungiri după un meci în care cei din urmă au irosit un avantaj de 13 puncte în repriza secundă (81-68). Jazz a venit la conducere în multiple rânduri spre finalul sfertului patru, Murphy III fiind cel care a egalat cu o aruncare de trei puncte și timpul de joc se termina cu 123 la 123. Utah a condus pe parcursul prelungirilor, ducându-se de câteva ori la două posesii în față și în cele din urmă s-a impus cu 132 la 129.
Jordan Clarkson a reușit un season-high de 39 de puncte, Lauri Markkanen urmându-l cu 31 de puncte și 5/9 de la distanță. Zion Williamson (31 de puncte, 8 recuperări, 8 assist-uri) și CJ McCollum (28 de puncte, 6 recuperări, 4 pase decisive) au fost liderii lui Pelicans.
Memphis Grizzlies a controlat în totalitate duelul cu Milwaukee Bucks și avea la finalul primei reprize un avantaj de 29 de puncte, ecartul crescând până la +46 după sfertul al treilea. În cele din urmă, Memphis s-a impus cu 142 la 101, Ja Morant reușind un triple-double (25 de puncte, 10 recuperări, 10 pase decisive), iar Giannis Antetokounmpo și Bobby Portis au avut câte 19 puncte pentru Bucks.
În celelalte dueluri ale serii s-au consemnat victorii pentru Miami Heat, 111-108 contra lui Houston Rockets, Tyler Herro ieșind în evidență cu un career-high de 41 de puncte (10 aruncări bune de la distanță), iar Phoenix Suns a oprit seria de cinci înfrângeri la rând după 111-95 împotriva lui LA Clippers.
*foto: nba.com
Luka Dončić va beneficia de tratament în Europa pentru accidentarea suferit...
Doi jucători de la Charlotte Hornets au reușit faza zilei în NBA
Wembanyama a ieșit accidentat din meciul cu Philadelphia. Video
Wembanyama a ieșit accidentat din meciul cu Philadelphia. Video
Luka Dončić va beneficia de tratament în Europa pentru accidentarea suferit...
GALERIE FOTO. Ja Morant își vinde vila de 3,5 milioane de dolari din Memphi...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!