Marcu Badiu pleacă de la SCM Craiova și semnează cu SCM Timișoara
9 ore în urmăLuca Năstruț va continua la CSM Oradea cel puțin până în 2027
10 ore în urmăPedro Nuno Monteiro este noul antrenor secund al lui Saint-Quentin
12 ore în urmăNigel Hayes-Davis pleacă de la Fenerbahce și revine în NBA, la Phoenix Suns
13 ore în urmăTurcia a anunțat lotul preliminar pentru Campionatul European de baschet din 2025
14 ore în urmăSeria de play-off dintre Philadelphia 76ers și New York Knicks continuă să fie cea mai animată din prima rundă de play-off din NBA. Gruparea lui Nick Nurse a revenit în joc cu o victorie în primul meci de pe teren propriu, scor 125-114, iar seria este 2-1 la general pentru echipa din Big Apple.
Startul de partidă a fost unul extrem de echilibrat, în nota primelor două meciuri, iar cele două formații au alternat de mai multe ori la conducerea partidei. După primele 12 minute, Knicks conduceau la o singură posesie, 27-29. Sixers au preluat la loc conducerea și au ținut de ea pentru o perioadă bună de timp, dar tot NY conducea la pauza mare, 55-58.
Sfertul al treilea a fost cel care avea să decidă în cele din urmă soarta partidei, după ce MVP-ul en-titre a ligii s-a încins din spatele arcului de cerc. Embiid a transformat patru coșuri de trei în acest parțial, în care echipa sa a marcat 43 de puncte, iar înainte de actul decisiv, tabela indica 98-85. Gazdele și-au păstrat calmul până la final și în cele din urmă s-a impus cu 125-114.
Joel Embiid a avut cea mai bună prestație a carierei în play-off și a totalizat 50 de puncte, 8 recuperări și 4 pase decisive. Starul camerunez a avut o scăpare în primul sfert, când ar fi trebui eliminat pentru un fault grosolan la Mitchell Robinson. De partea cealaltă, Jalen Brunson a strâns 39 de puncte și 13 pase decisive.
O altă serie în care situația s-a mai echilibrat este cea dintre Orlando Magic și Cleveland Cavaliers. Formația din Florida s-a impus categoric, scor 121-83, în primul meci de acasă, iar scorul la general este 2-1, la fel ca în cealaltă serie. Paolo Banchero a impresionat cu 31 de puncte, 14 recuperări și 5 assist-uri, completat de cele 24 de puncte ale lui Jalen Suggs. Principalul marcator al lui Cavs a fost Jarrett Allen, cu 15 puncte.
Los Angeles Lakers nu a putut trece peste perioada nefastă din meciurile cu Denver Nuggets și este la un pas să își încheie sezonul. LeBron și compania au pierdut pentru a 11-a oară la rând în meciurile cu gruparea din Colorado și seria are scorul de 3-0 la momentul actual. Pentru al treilea meci consecutiv, Lakers au pierdut o diferență de două cifre în a doua repriză, permițând campioanei să câștige cu 112-105. Aaron Gordon a avut un monster-game cu 29 de puncte și 15 recuperări. Anthony Davis s-a duelat cu el prin 33 de puncte și 15 recuperări.
În această noapte sunt programate trei meciuri din NBA:
*foto: seattletimes.com
Shai Gilgeous-Alexander va avea cel mai mare contract din istoria NBA
Shai Gilgeous-Alexander va avea cel mai mare contract din istoria NBA
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!